Se pare că renumitul actor britanic, în vârstă de 46 de ani, l-ar fi implorat pe regizorul J.J. Abrams să îi acorde un rol în acest film SF, aşteptat cu nerăbdare de mulţi fani ai francizei „Războiul stelelor”.
Pentru acest rol misterios, Daniel Craig ar fi filmat deja timp de două zile, în secret, la celebrele studiouri Pinewood, săptămâna trecută, informează Mediafax.
Foto: Shutterstock
Însă, conform unei surse, actorul va fi de nerecunoscut în viitoarea producţie, deoarece faţa acestuia nu va apărea pe marele ecran.
O altă sursă a declarat pentru tabloidul The Sun: „Daniel este un prieten apropiat al lui J.J. Abrams. I-a cerut să îi ofere un rol secret, un fel de apariţie specială – şi este fericit că numele lui va apărea pe afişul filmului”.
„Fanii se amuză deja încercând să descopere personajul jucat de Daniel”, a adăugat aceeaşi sursă.
Daniel Craig a reuşit să ajungă la studiourile Pinewood fără să fie văzut de paparazzi, însă a fost fotografiat după aceea în cabina actriţei Carrie Fisher, o bună prietenă a lui, care îşi va relua rolul care a făcut-o celebră, Prinţesa Leia, în „Star Wars: Episode 7”.
Până atunci, însă, actorul britanic a confirmat că va interpreta pentru a patra oară rolul agentului 007 în cel de-al 24-lea film din seria „James Bond”. Intitulat „Devil May Care”, acest lungmetraj va fi regizat de britanicul Sam Mendes şi va fi lansat pe 23 octombrie 2015.