Cu încă un an care este posibil să fie cu o mulțime de restricții și cu sărbătorile de iarnă abia terminate, agenda de weekend rămâne constanta care îți amintește că filmele, piesele de teatru, concertele și evenimentele culturale de orice fel sunt cele care îți vor da stropul de optimism de care ai nevoie pentru a trece peste aceste perioade deloc ușoare.
Am pus pe agenda de weekend două premiere, dar încă sunt multe filme de neratat în cinematografe, așa că tot ce ai de făcut este să îți pui pe listă câteva și să mergi să le vezi.
O armă secretă de top ajunge pe mâinile unor mercenari. Agenta CIA Mason le recrutează pe Marie, agentă germană, Khadijah, fostă aliată, și pe talentata psiholoagă Graciela. Misterioasa Lin Mi Sheng le urmărește, însă, fiecare mișcare.
Regia: Simon Kinberg
Cu: Jessica Chastain, Diane Kruger, Penélope Cruz, Lupita Nyong’o, Bingbing Fan
Gen film: Acţiune, Thriller
„Tre piani” este adaptarea romanului israelian cu același nume semnat de Eshkol Nevo și spune povestea a trei familii care trăiesc în trei apartamente de pe trei etaje ale aceleiași clădiri.
Regia: Nanni Moretti
Cu: Riccardo Scamarcio, Alba Rohrwacher, Tommaso Ragno, Nanni Moretti, Margherita Buy
Gen film: Comedie, Dramă
După o pauză de sărbători, ne putem reîntoarce în sălile de teatru, așa că am pus pe agenda de weekend piese din care să alegi, indiferent de preferințe.
„Meșteșugul vieții”, una dintre cele mai apreciate piese ale marelui dramaturg israelian Hanoch Levin, examinează viaţa din perspectiva unui cuplu: speranţe pierdute, viaţă irosită, mânie, violenţă, regrete, dificultăţi de comunicare. Lupta dulce-amăruie şi disperată din cuplu reflectă întrebări universale. După o viaţă trăită împreună, cei doi au revelaţia profundă a nefericirii.
Spectacolul lui Felix Alexa creează un echilibru perfect între umor şi tragedie, scoţând la iveală latura crudă şi cinică, comică şi burlescă a universului lui Levin.
Unde: TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA SALA LIVIU CIULEI
Când: 8 ianuarie, ora 19.00
Distribuția: Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, Dan Aştilean
Regia: Felix Alexa
O poveste plină de suspans, din Parisul sub ocupație nazistă, „Adio, domnule Haffmann” prezintă pactul neobișnuit dintre un evreu și un catolic francez, un contract moral care le va schimba destinele. Amestec de ficțiune și realitate, spectacolul este un melanj de mici istorii intime și geopolitică, o poveste care începe în 1942 și se termină în zilele noastre, având în centrul său dispariția unui tablou de Henri Matisse. O pagină de istorie interpretată cu tandrețe, tensiune și umor de Alexandru Potocean, Richard Bovnoczki, Alexandra Sălceanu, Emilia Popescu și Andrei Finți.
Unde: TEATRUL NAȚIONAL ION LUCA CARAGIALE – SALA PICTURA
Când: 8 ianaurie, ora 20.00
Distribuția: Alexandru Potocean, Alexandra Sălceanu, Richard Bovnoczki, Andrei Finţi, Emilia Popescu
Regia: Felix Alexa
Oare cum ar reacţiona cineva dacă prietenul său cel mai bun ar face brusc o prostie atât de colosală încât ar pune sub semnul întrebării însuşi fundamentul relaţiei lor de amiciţie? Atunci când un iubitor de artă cumpără ceea ce este la urma urmei un simplu tablou alb pentru o sumă exorbitantă, cel mai bun prieten al său o ia razna. Un al treilea prieten se găseşte prins la mijloc între cei doi, într-un spectacol care uimeşte prin luciditate şi umor.
Spectacolul are calităţile unei bijuterii valoroase, este simplu fără să fie minimalist, delicat fără preţiozitate, profund fără pretenţii şi strălucitor fără ostentaţie.
Unde: TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA SALA LIVIU CIULEI
Când: 9 ianaurie, ora 19.00
Distribuția: Vlad Zamfirescu, Serban Pavlu, Gheorghe Ifrim, Cristi Juncu, Cosmin Ardeleanu
Regia: Cristi Juncu
În Kifisiá, un cartier înstărit al Atenei, trei femei discută despre iubire și, în special, despre bărbații din viața lor. Pregătite să pornească într-o călătorie în Thailanda pentru a se elibera și a deschide un nou drum în viață, Aleka, Fotini și Maro sunt prinse în propriul trecut, luptându-se cu ele însele, dar și cu ceilalți. Călătoria este continuu amânată, fiindcă în viața lor dramele nu încetează să apară – chemate sau nu. Iar bărbații, deși absenți, își fac simțită prezența în chipuri nebănuite. O dramă în cheie comică, despre trei femei în pragul unei crize de nervi, visând la o călătorie ce le va schimba viața.
Unde: TEATRUL NOTTARA – SALA HORIA LOVINESCU
Când: 9 ianuarie, ora 19.00
Distribuția: Andreea Măcelaru Şofron, Victoria Cociaş, Cristina Stoica Ivanciuc
Regia: Alexandru Jitea
Chiar dacă pe scena muzicală bucureșteană nu se întâmplă multe lucruri zilele acestea, am pus pe agenda de weekend două concerte pe care nu ai cum să le ratezi.
Luna Amara – LIVE and ALIVE introducing 2022, QUANTIC PUB, ora 17.00
FreeStay LIVE, True Club, ora 18.00
Foto: Vertical Entertainment
CITEȘTE ȘI: „355”, thrillerul care revoluționează filmele cu spioni, din 7 ianuarie în cinema