Agenda de weekend: Ce să faci în București pe 7 și 8 august
Agenda de weekend are din ce în ce mai puține evenimente, dar dacă nu ești la unul dintre festivalurile cu tradiție care se deesfășoară în această periadă, precum EC sau Gărâna, am făcut pentru tine o selecție deloc de neglijat de filme, piese de teatru, concerte și expoziții pentru a avea un motiv în plus să petreci niște ore în care să uiți de cele 40 de grade de afară.
Filme
Cu două filme românești foarte așteptate care intră azi în cinematografe și multă dramă, weekendul cinefil poate conține, pe lângă o mulțime de alte lungmetraje aflate zilele acestea în difuzare și următoarele premiere:
„Anii noștri de glorie‟
„Gli anni più belli‟ este o frescă despre cine suntem, de unde venim, unde vom merge și cine vor fi copii noștri. Este marele cerc al vieții care se repetă cu aceeași dinamică în ciuda trecerii anilor și a diferitelor epoci din fundal.
Regia: Gabriele Muccino
Cu: Pierfrancesco Favino, Micaela Ramazzotti, Kim Rossi Stuart, Claudio Santamaria, Nicoletta Romanoff
Gen film: Dramă
„Întregalde‟
„Întregalde‟ spune povestea a trei prieteni care se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute.
Regia: Radu Muntean
Cu: Maria Popistașu, Ilona Brezoianu, Alex Bogdan
Gen film: Dramă
„Neidentificat‟
Polițistul Florin devine obsedat de un posibil caz de incendiere soldat cu două victime. Convins că Bănel, un tânăr de etnie rromă, este implicat, încearcă să construiască un caz împotriva lui, jucându-se cu limita dintre etică și abuz de putere.
Regia: Bogdan George Apetri
Cu: Dragoș Dumitru, Bogdan Farcaș, Vasile Muraru, Ana Popescu
Gen film: Dramă
„Brigada sinucigașilor: Misiune ucigașă‟
Bine ați venit în Belle Reve, închisoarea cu cea mai mare rată de mortalitate din SUA. Aici sunt ținuți cei mai periculoşi super-ticăloși, iar câțiva dintre ei ar face orice pentru a ieși, inclusiv să se alăture super-enigmaticului Task Force X.
Regia: James Gunn
Cu: Margot Robbie, Joel Kinnaman, Idris Elba, Alice Braga, Pete Davidson, Jai Courtney
Gen film: Acţiune, Aventuri, Fantastic, Mister, SF
Teatru
Pe agenda de weekend s-ar putea afla foarte multe piese de teatru pentru copii, din motive previzibile. Cu o ofertă de cel puțin 4-5 piese pe zi, dacă ai pe cineva mic în familie și dornic de povești, chiar ai de unde alege. Dacă teatrul petru copii nu este o variantă pentru tine și vrei să mergi la spectacole relaxante, iată ce propuneri avem:
„Întâi, sărută-mă!”
Aparent duce o viață banală, încearcă să își aranjeze viitorul pentru a deveni cel mai bun avocat. Prietenul lui cel mai bun îl susține dar își dorește ca acesta să întâlnească o fată, să se așeze la casa lui. Totul se schimbă când în viața lui apare vecina de la doi, care îi arată cum să iubească. Dar cum orice poveste nu poate fi doar banală finalul ne dezvăluie ce se ascunde în spatele unei drame din trecut. Spectacolul este o incursiune intimă prezentând comic iubirea și subliniind importanța pierderii cuiva drag.
Când: 7 august, ora 19.30
Unde: TEATRUL MASCA
Distribuția: Alex Floroiu, Eduard Boț, Silvia Gagu, Maria Costeschi
Regia: Bogdan Gagu
„Anti Love Story”
„Anti Love Story” spune șase povești de iubiri ale momentului, așa cum le trăiesc astăzi oameni cu istorii și vârste diferite.
Când: 7 augurst, ora 20.00
Unde: TEATRUL ÎN CULISE
Distribuția: Mădălina Borş, Andrei Bibire, Teodora Calagiu, Radu Catană, Adrian Ionescu, Radu Mateucă, Gabriela Alexandru, Şerban Melnic, Tamara Roman, Alex Vlad, Grațiela Popa, Vlad Rădescu, Ionuț Iftimiciuc
Regia: Cristian Bajora
„Între două nu te plouă!”
Cum ar fi să ai amantă și să nu știi? Cum ar fi ca o femeie oarecare să îți convingă soția că o înșeli cu ea? Tu știi că ești nevinovat și că te tragi din neam de fideli, dar ascunzi un secret. O comedie fresh despre încurcături și relații, în care socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de pe banca din parc.
Când: 8 august, ora 20.oo
Unde: TEATRUL ROȘU (THE HUB)
Distribuția: Oleg Apostol, Maria Radu, Bucur Luminița
Regia: Radu Gabriel
„Clinica Sinucigașilor”
„Clinica Sinucigașilor” este locul care îți garantează că vei scăpa de toate neliniştile, problemele şi angoasele existențiale prin plecarea spre o lume mai bună. În sala de aşteptare a clinicii se reunesc patru personaje savuroase, care ajung să vorbească despre iubire şi despre absolut, limite interioare, căutarea fericirii şi nevoia de a fi apreciat. Astfel se naşte această comedie senzațională a actualității, un teatru al speranței care scoate în evidență că, oricât de insignifiantă şi ratată ar fi viața cuiva, merită trăită până la capăt!
Când: 8 august, ora 19.00
Unde: TEATRUL ÎN CULISE
Distribuția: Dorin Enache, Grațiela Popa, Ionuț Iftimiciuc, Alex Vlad, Patricia Ionescu, Adrian Pantelimon, Dana Roman, Bogdan Stroe
Regia: Cristian Bajora
Concerte și expoziții
Cu festivaluri în desfășurare și foarte multe trupe românești aflate în turnee prin țară, oferta nu este una dintre cele mai generoase, dar iată ce avem pe agenda de weekend pentru tine:
Marú, Expirat Club, 8 august, ora 19.30
Marú este o compozitoare/interpretă multi-instrumentistă din România, al cărei ton cristalin de voce va face pe orice ascultător să o asculte în continuu. După șase ani de studiat la Conservator în Viena, Marú a reușit să își dezvolte propriul stil de soulful pop, stil ce amintește de Angus & Julia Stone, Norah Jones, Ed Sheeran, Kate Bush, Elise Trow, Bat For Lashes, influențe presărate în abundență cu autenticitate. Încă de la începutul recent al carierei sale solo, marcat prin lansarea EP-ului de debut „The Richest Girl in Town”, muzica sa a rezonat cu promoteri, directori de programe ale posturilor majore de radio, și cu fani din toate ariile muzicii.
În martie 2020, artista a lansat primul său album. Intitulat „Welcome Love Back”, materialul adună povești despre diferite tipuri de dragoste: necondiționată, romantică, afectuoasă, egoistă, de familie, copilăroasă sau obsesivă.
Expozitia „Horațiu – grafică, desen, pictură”
Muzeul Național al Literaturii Române, Sălile „Petru Creția” și „Al. Oprea”, „Al. Condeescu”, Calea Griviței 64-66
Pe agenda de weekend se află și un eveniment cultural cel puțin interesant. Expoziția reunește peste 200 de lucrări realizate de Horațiu Mălăele, în diferite tehnici. De la portrete dintr-o singură linie, până la nuduri atent construite, de la acuarele până la pictură abstractă densă, lucrările sale ascund în esenţa lor o semantică de simboluri. Multiple sunt formele de artă prin care autorul a ales să se exprime: caricatură, desen, pastel, proză, poezie, autoportret în cuvinte și tușe de creion. Tuturor li se adaugă un simț al umorului ușor de recunoscut. La numărul 7 în Decalogul lui Horațiu Mălăele scrie astfel: „Nu-ți explica greșelile. Învăluie-le în mister și abstracțiune. Nu schimbă mare lucru, dar derutează”.
Foto: Independența Film
CITEȘTE ȘI: Creatorii „South Park” au semnat un acord de 900 mil. dolari pentru 14 filme generate din serial