Agenda de weekend: Ce să faci în București pe 25 și 26 iunie

De: Nicoleta Lepădatu / 25.06.2022, 08:43
Agenda de weekend: Ce să faci în București pe 25 și 26 iunie

În plină vară, cu vacanțe în desfășurare și stagiuni teatrale pe sfârșite, am pus pe agenda de weekend evenimente, filme, piese de teatru și concerte care să te scoată din casă în aceste zile.

Film

Mult așteptata premieră „Elvis”, un film cu Anamaria Vartolomei și alte două producții care merită văzute sunt printre premierele de pe agenda de weekend, dar ai o mulțime de alte variante dacă alegi să mergi la cinema.

„Anul pierdut 1986”

Efectele dezastrului de la Cernobîl s-au făcut simțite rapid în Europa. În România măsurile luate de regimul comunist i-au afectat pe mai mulți locuitori din nord; din cauza radiațiilor femeile sunt forțate să avorteze prin metode improvizate.

Regia: Ligia Ciornei

Cu: Isabela Neamțu, Victoria Cociaș, Oana Pușcatu, Emil Badea Radu

Gen film: Dramă

„Elvis”

Povestea lui Elvis văzută prin prisma relației complicate cu managerul său, colonelul Tom Parker. Povestit din perspectiva lui Parker, filmul se adâncește în dinamica relației complexe dintre cei doi, care se întinde pe o perioadă de peste 20 de ani.

Regia: Baz Luhrmann

Cu: Tom Hanks, Austin Butler

Gen film: Biografic

„Evenimentul”

O sarcină nedorită într-un mediu fără prea multe posibilități. Aceasta este povestea lui Anne, o tânără care decide să avorteze pentru a-și termina studiile, dar și pentru a se elibera de constrângerile sociale ale familiei sale din clasa muncitoare.

Regia: Audrey Diwan

Cu: Anamaria Vartolomei, Kacey Mottet Klein, Luàna Bajrami, Louise Orry-Diquéro

Gen film: Dramă

„Telefonul negru”

Finney e răpit și închis într-un subsol. Când un telefon deconectat prins în perete începe să sune, Finney descoperă că poate auzi vocile victimelor anterioare, care sunt gata să se asigure că ceea ce li s-a întâmplat lor nu i se va întâmpla și lui.

Regia: Scott Derrickson

Cu: Ethan Hawke, Jeremy Davies, Madeleine McGraw, Mason Thames

Gen film: Horror

Teatru

Piese pentru toate gusturile, de toate genurile, tot ce ai de făcut este să alegi și să mergi. Și pentru a-ți ușura misiunea, am pus pe agenda de weekend câteva dintre ele.

„Jaful”

O înmormântare cu bucluc. Un jaf de zile mari. O comedie neagră plină de situații nebune. O excelentă satiră la adresa bisericii, a ipocriziei sociale și a integrității poliției, Jaful propune un carusel de situații care mai de care mai neașteptate. Un polițist ciudat, o asistentă medicală căreia, în mod straniu, îi mor soții imediat ce se căsătorește, doi tineri hoți, la început de „carieră”, un proaspăt văduv și… soția lui decedată participă cu toții, cu voie sau fără voie, la o farsă nebună. La înmormântarea Doamnei McLeavy se întâmplă lucruri ciudate. Ce legătură există între un sicriu, un jaf și-o sumă mare de bani?

Când: sâmbătă, 25 iunie, ora 19.00

Unde: Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu

Distribuția: Sorin Cociș, Corina Dragomir, Diana Roman, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Șerban Gomoi / Lucian Ghimiși, Corina Dragomir

Regia: Vlad Massaci

„Terapie în trei”

Orice căsnicie poate fi salvată, dar este nevoie de trei și de o rețetă anume a succesului. Se ia o soție nefericită, un soț nehotărât și un psiholog nonconformist. Se aplică terapia melcului, care are la baza metoda broaștei, pe principiul „Acceptă ceea ce nu poți accepta și împacă-te cu ceea ce nu te poți împăca”, sub deviza „Ce mă enervează la partenerul meu, SĂ ÎNCERC ȘI EU!”.

Cuplul Alma și Rareș Priceputu se dovedește a fi un caz special pentru doamna terapeut. Vino să afli povestea și să râzi pe săturate.

Când: sâmbătă, 25 iunie, ora 19.00

Unde: Teatrul Roșu (The Hub)

Distribuția: Maria Radu, Luminița Bucur și Oleg Apostol

Regia: Radu Gabriel

„Antigona”

„Antigona” ne oferă prilejul de a reflecta asupra puterii politice, un posibil avertisment despre graniţa dintre autocraţie şi democraţie. Ca în toate tragediile, Antigona lui Sofocle are un destin tragic. Nu există liber arbitru, destinul este inevitabil şi implacabil. Omul nu poate controla nimic, ultima decizie aparţine zeilor. Personajele din acest text plătesc pentru acţiunile lor, fiind pedepsiţi fie de legile divine, fie de cele umane. Sofocle este un vizionar – el alege o figură feminină drept eroină a piesei sale, un fapt insolit într-o epocă în care bărbaţii erau marii eroi tragici. Antigona este singura femeie din epocă în stare să pună în balanţă legea şi datoria divină.

Când: duminică, 26 iunie, ora 19.00

Unde: TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA, SALA LIVIU CIULEI

Distribuția: Andreea Bibiri, Anca Androne, Cornel Scripcaru, Alin State, Constantin Dogioiu, Ana Ioana Macaria, Adrian Ciobanu, Lucian Ifrim, Maria Veronica Vârlan

Regia: Stathis Livathinos

„Dușmănie v. 2.0”

„Dușmănie v. 2.0” este un show dinamic despre cine deține controlul asupra propriilor narațiuni, despre nevoia de a aparține și de a povesti celorlalți. „Dușmănie v.2.0” este și o poveste despre retalieri emoționali și diferențele de clasă, de acum și dintotdeauna.

Spectacolul aduce în prim plan trei personaje contradictorii, legate între ele de un trecut traumatic: Ioana, membră a fostei securități, logopedul lui Nicolae Ceaușescu și omul din spatele rostirii discursurilor dictatorului, care ajunge să devină personaj principal al unui film documentar semnat de Alina. Între cele două se află Andrei, nepotul Ioanei, un tânăr plin de talent artistic, însă marcat de un parcurs anti-social și de singurătate, fiind crescut exclusiv de către bunica sa. Totul ia o turnură neașteptată când filmul documentar realizat de Alina câștigă un premiu important. În urma vizibilității și atenției pe care evenimentul o generează, viața celor trei personaje se schimbă definitiv, iar publicului i se dezvăluie trecutul traumatic care le leagă.
Spectacol interdisciplinar, cu o componentă video puternică, „Dușmănie v. 2.0” chestionează cât este adevăr și cât este ficțiune în genul de film documentar și explorează ce se întâmplă la nivel individual atunci când poveștile complicate sunt prezentate public într-o manieră simplificată sau chiar manipulatoare.

Când: duminică, 26 iunie, ora 19.00

Unde: Teatrelli

Distribuția: Mihaela Teleoacă, Oana Pușcatu, Alex Mirea

Regia: Gabriel Sandu

Concerte

Lasă-te cucerit de muzică și ieși din casă pe ritmuri care îți plac. Am pus pe agenda de weekend câteva concerte pe care merită să le iei în considerare.

Jurjak, Grădina Urbană Km.0, sâmbătă, 25 iunie, de la ora 20:00

PHOENIX și KRYPTON, Club Quantic, sâmbătă, 25 iunie, ora 20.00

Irina Sârbu – voce Puiu Pascu – pian Ciprian Parghel – bas Tudor Parghel – tobe, Teatrul Godot la Palatul Bragadiru, duminică, 26 iunie, ora 20.30

Florin Chilian și Marius Mihalache, Grădina Urbană Km.0, duminică, 16 iunie, ora 21.00

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: American Independent Film Festival – filme cu vampiri și demoni produse în România, difuzate online