Agenda de weekend: Ce să faci în București pe 17 și 18 iulie

De: Nicoleta Lepădatu / 16.07.2021, 07:31
Agenda de weekend: Ce să faci în București pe 17 și 18 iulie

Agenda de weekend: săptămâna aceasta cu filme, teatru, concerte și expoziții, motive numai bune pentru timp de calitate petrecut într-un București din ce în ce mai învins de vară.

Filme

Cu cinci premiere și o mulțime de alte filme numai bune de urmărit, pe agenda de weekend, dacă alegi să mergi la cinema în aceste zile, iată ce noutăți poți vedea:

Scapă, dacă poți 2! Turneul campionilor‟ 

Scapă, dacă poți 2! Turneul campionilor este continuarea thrillerului psihologic care a terifiat audienţa la nivel mondial. Şase oameni sunt blocaţi într-o altă serie de camere de evadare, descoperind treptat ce au în comun pentru a supravieţui.

Regia: Adam Robitel

Cu: Taylor Russell, Logan Miller, Thomas Cocquerel, Holland Roden, Indya Moore, Isabelle Fuhrman

Gen film: Thriller

Milkshake exploziv

Trei generații de asasine de elită trebuie să învețe să aibă încredere una în cealaltă, să înfrunte Firma și armata lor de acoliți și să declanșeze iadul împotriva celor care ar putea să le răpească ce au mai scump pe lumea asta.

Regia: Navot Papushado

Cu: Karen Gillan, Michelle Yeoh, Lena Headey, Paul Giamatti, Angela Bassett

Gen film: Acţiune

Luca

Luca trăiește o vară de neuitat pe Riviera italiană, plină de gelato, paste și plimbări cu scuterul. El împărtășește aceste aventuri cu noul său cel mai bun prieten, dar distracția este amenințată de un secret.

Regia: Enrico Casarosa

Cu: Maya Rudolph, Jacob Tremblay, Jack Dylan Grazer, Giacomo Gianniotti, Jim Gaffigan

Gen film: Animaţie

Și atunci, ce e libertatea?

Inspirat de evenimente petrecute în realitate, filmul este o poveste despre dragoste şi căutarea libertăţii în contextul deportării a 40.000 de oameni nevinovaţi de către regimul comunist, în 1951, în Bărăgan, aşa-numita Siberia românească

Regia: Andrei Zinca

Cu: Dorina Lazăr, Magda Catone, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte, Cuzin Toma

Gen film: Dramă

Space Jam: O nouă eră

Bine ați venit la Meciul Secolului! Campion de baschet și simbol global, LeBron James merge într-o aventură epică, atemporală, alături de Gaşca Tune şi Bugs Bunny, cu filmul live-action „Space Jam: A New Legacy”, de la regizorul Malcolm D. Lee

Regia: Malcolm D. Lee

Cu: Zendaya, Sonequa Martin-Green, Don Cheadle, Gabriel Iglesias, LeBron James, Jeff Bergman

Gen film: Animaţie

Teatru

Cu trei avampremiere și o premieră, weekendul acesta se anunță unul cel puțin interesant pentru iubitorii de teatru. O bucurie în plus pe lângă faptul că încă nu s-a încheiat stagiunea și lucrurile par din ce în ce mai aproape de cum erau înainte de pandemie.

„Colecționarul‟

Bazat pe romanul de succes cu același nume al lui John Fowles, dar și pe ecranizarea în regia lui William Wyler (nominalizată la Oscar și câștigătoarea a Globului de Aur), „Colecționarul” este un spectacol plin de suspans care spune povestea unui tânăr ce devine obsedat de o studentă de la Facultatea de Arte.

Timid și antisocial, Fred are o viață banală și își dedică timpul liber pasiunii sale: colecționarea de fluturi. Viața sa ia o turnură neobișnuită când dezvolta o obsesie pentru tânăra studentă Miranda pe care o răpește și o sechestrează în pivnița casei lui. Dominat de dorința de a o face pe aceasta să-l iubească, Fred nici nu-și dă seama când depășește limita și se transformă într-un monstru. „Colecționarul” este un thriller teatral ideal pentru cei care vor să-și crească nivelul de adrenalină.

Când: 17 iulie, ora 20.00

Unde: Teatrul În Culise

Distribuția: Patricia Ionescu, Dorin Enache

Regia: Alex Vlad

„Fază lungă‟

Un eveniment neașteptat le dă viața peste cap și îi face să-și pună la îndoială relația. Pentru că orice comedie are nevoie de puțină adrenalină. Spectacolul este o comedie bazată pe povestea palpitantă trăită de un cuplu modern, din zilele noastre. Întorși de la o petrecere, Ioana și Sorin se trezesc peste noapte captivi într-o situație fără ieșire, care le perturbă liniștea și îi face să-și pună la îndoială alegerile. Destinul, care de data aceasta poartă forma unui orfan lovit de soartă, intervine în relația de cuplu și le provoacă o criză majoră. Dar asta doar pentru a reașeza lucrurile într-o nouă ordine, în care cei doi au șansa să-și schimbe întreaga viziune asupra vieții. Pentru că orice cuplu are nevoie de o ”zguduială” ca să-și dea seama dacă este sau nu de ”fază lungă”.

Când: 17 iulie, ora 20.00

Unde: Teatrul În Culise

Distribuția: Iulia Neacșu, Adrian Ionescu, Radu Catană, Grațiela Popa

Regia: Laura Ducu

Domnișoara Iulia

Domnișoara Iulia e un text cu raze X care ajung până la oase. E despre cum se descompun oamenii în nopțile nedormite și despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță. E un studiu care te trage adânc sub apă până când simți că nu mai vezi lumina

Când: 17 iulie, ora 20.00

Unde: UNTEATRU

Distribuția: Dana Rogoz, Richard Bovnoczki, Mihaela Trofimov

Regia: Andrei și Andreea Grosu

Femeia ca un câmp de luptă

Un mit istoric spune ca toate războaiele au pornit pentru femei. Ce se întâmplă în momentul în care obiectul dorinței devine obiectul abuzului? Ce se întâmplă atunci când tacticile militare se folosesc de corpul uman precum un obiect? De câte femei sacrificate este nevoie pentru a opri un ciclu repetitiv pornit încă de la începuturile omenirii? Textul lui Vișniec prezintă contemporanitatea unor teme străbune. Nu putem schimba istoria, dar putem schimba ce se întâmplă de acum înainte.

Unde: The Pub Universității

Când: 18 iulie, ora 19.30

Distribuția: Andra Maria Brebu, C;audia Maria Vasile, Sorin Gongu

Regia: Mike Savuica

Concerte

Agenda de weekend are o selecție destul de interesantă de concerte, așa că tot ce ai tu de făcut este să alegi unde să petreci câteva ore cu muzica de care îți era dor.

Luna Amară, Quantic Pub, 17 iulie, ora 19.00

Bucovina și Dordeduh, Arenele Romane, 17 iulie, ora 20.00

Moonlight Breakfast, Grădina Urbană, 17 iulie, ora 20.00

The Colours, True Club, 17 iulie, ora 20.30

Foto: Forum Film România

Citește și: „Luca”, o animație marca Disney Pixar, va avea premiera în cinematografele românești pe 16 iulie