Afacerea Guru
Corect? Sa spunem intai ca sfatul e urmat an de an de 2-3.000 de autori numai in Statele Unite – de departe cea mai mare piata de sfaturi de business, fie ca o privim din perspectiva cartilor publicate, fie din perspectiva aglomeratiei de ganditori de business. Si sa mai spunem ca veniturile autorilor nu dezmint nici ele promisiunea de mai sus. Doua exemple: Jack Welch, legendarul CEO al General Electric, a incasat un avans de 7 milioane de dolari in 2001 pentru cartea „Jack: Straight From the Gut”.
Iar fostul presedinte al Bancii Centrale Americane, Alan Greenspan, a incasat acum cateva luni 8,5 milioane de dolari pentru volumul pe care urmeaza sa-l scrie. Conform unei estimari publicate de revista The Economist, in SUA se vand anual intre 8 si10 milioane de carti ce pot fi incluse in categoria business, fie ca abordeaza managementul afacerilor, fie ca dau idei pentru gestionarea economiilor personale. Si asta in ciuda faptului ca 90% dintre cartile de tip „self-help” (ghiduri de dezvoltare personala) sau „how to…” („cum sa…”) nu sunt de calitate, atrag atentia cativa editori de carte din SUA citati de presa americana.
Nici piata conferintelor sustinute de ganditorii de business nu e de neglijat. Dimpotriva, e un instrument de propagare a ideilor din carti care aduce venituri considerabile atat celor care le sustin, cat si celor care le organizeaza sau care le intermediaza (agentiile specializate gen „International SpeakerÂ’s Bureau sau BigSpeak). Ca un exemplu, 30 de conferinte sustine anual doar Edward de Bono – cea mai recenta prezenta in Romania din randul celor mai influenti ganditori actuali, cunoscut pentru conceperea unor instrumente care sa stimuleze gandirea creativa. Daca multiplicam cifra – furnizata revistei BUSINESS Magazin de Thomas Farrell, CEO al The Edward de Bono Foundation – cu onorariul de 25.000 de euro incasat de ganditor pentru conferinta sustinuta in Romania, am putea estima ca de Bono castiga intr-un an numai din conferinte aproape un mil. euro.
Cat despre organizatorii conferintei, acestia au cheltuit in jur de 30.000 de euro, conform Georgetei Dendrino, managing director al companiei de training Interact si coorganizator al conferintei, in timp ce veniturile provenind din vanzarea celor 275 de bilete cu preturi intre 325 si 390 de euro plus TVA au ajuns la circa 100.000 de euro. Desi o cifra exacta nu se cunoaste, e foarte probabil ca, din totalul de 122 de miliarde de dolari cat inseamna valoarea industriei mondiale a conferintelor, conform publicatiei americane Business 2.0, majoritatea sa provina din conferintele de business. Desi cifra nu include onorariile vorbitorilor, o idee despre valoarea pietei poate fi creionata.
Iar aceasta idee capata interes pe masura ce, in ultimii doi ani, romanii au inceput sa prinda gustul conferintelor de business. Prima conferinta de business din Romania a fost un eveniment cu totul izolat, in 1995, cand ING – una dintre primele banci straine de pe piata romaneasca – s-a hotarat sa-si consolideze imaginea de companie vizionara la un an de la intrarea pe piata invitandu-l pe futurologul Alvin Toffler – cunoscut chiar inainte de ’89 pentru volumele sale „Socul viitorului” si „Al treilea val” – intr-o conferinta la World Trade Center si o a doua cu usile deschise in aula de la ASE (Hilton si JW Marriott nu existau inca, isi aminteste Crenguta Rosu de la DC Communications, care s-a ocupat de organizarea conferintelor cu Alvin Toffler).
„M-a pus sa-l duc in piata Crangasi, care atunci arata si mai jalnic decat acum”, povesteste Crenguta Rosu. Apoi s-a intalnit cu Andrei Plesu, Ion Iliescu si alti lideri de opinie. „Ion Iliescu a fost atat de impresionat de Toffler, incat 6-8 luni dupa intalnire tot cita din el cand tinea discursuri.” Costurile conferintei cu Alvin Toffler s-au ridicat la circa 100.000 $ la vremea respectiva, spune Crenguta Rosu de la DC Communications.
Adriana TODORAN
Business Magazin