Un parlamentar european de orientare ecologistă, Michele Rivasi (Partidul Verde) spune, pe baza datelor unor experți, că noul fluid de refrigerare utilizat la sistemele de climatrizare din automobile este destul de riscant și poate chiar să ucidă.
Concret, acest nou fluid, 1234yf, care ar trebui să fie mai puțin dăunător pentru mediu, are o caracteristică interesantă: emană fluorură de hidrogen, când temperatura ajunge la 450 de grade Celsius, adică în cazul unui incendiu la motor. Astfel, un kilogram de 1234yf ar genera 702 grame de acid fluorhidric, suficient pentru a ucide cel puțin două persoane.
Noile mașini vor fi doatate cu aer condiționat pe bază de 1234yf, un fluid care poate ucide
Cu toate acestea, unii chimiști, dar și producătorii de automobile contestă cele spuse de ecologiști, mai ales că noul fluid va fi folosit tocmai în urma aplicării unei directive europene, în acest sens.
Și daca tot vorbim de ce „va urma”, în materie de autoturisme noi, vezi 10 lucruri pe care mașina ta o să le aibă în 2020!