Petrolul Ploiești și CFR Cluj, reprezentantele României în turul II preliminar din Europa League, și-au aflat, luni, adversarii împotriva cărora vor evolua.
Calificată în
Europa League doar după ce Dinamo și-a declarat insolvența, CFR Cluj va da piept, în turul II preliminar, cu echipa sârbă FK Jagodina. Primul meci va avea loc pe 17 iulie, la Cluj, iar returul va avea loc pe 24 iulie, în Serbia.
Antrenată de Mladen Dodic (44 de ani), fost jucător la Napredak Krusevac și Pieta Hotspurs și fost antrenor la Novi Pazar și Javor Ivanjica, FK Jagodina a încheiat sezonul precedent pe locul al treilea, la mare distanță de primele două clasate, Steaua Roșie Belgrad și Partizan Belgrad.
Vedetele formației FK Jagodina sunt Ivan Cvetkovic, Vladimir Ilic, bosniacul Dario Damijanovic sau Danijel Mihajlovic.
Petrolul Ploiești, a doua echipă ce ne va reprezenta în turul II preliminar al Europa League, va da piept cu învingătoarea dintre Sioni Bolnisi (Georgia) și Flamurtari (Albania). Primul meci va avea loc în România.
Sioni Bolnisi a ocupat locul 3 în Georgia, după Zestafoni și campioana Dinamo Tbilisi. Vladimir Burduli, managerul gruzinilor, se bazează pe fotbaliști crescuți în propria pepinieră.
Flamurtari a încheiat abia pe locul 7 campionatul din Albania, după ce i-au fost scăzute trei puncte la masa verde. Campioană a Albaniei în 1991, Flamurtari este antrenată de Ernest Gjoka și are în lot aproape numai albanezi plus macedoneanul Nijaz Lena.
Interesant este că Flamurtari a jucat de patru ori contra celebrei FC Barcelona, iar palmaresul este cât se poate de echilibrat, ambele formații câștigând câte un meci, iar două partide s-au încheiat la egalitate. De fiecare dată, însă, catalanii au mers mai departe (0-0 și 1-1 în 1986 și 4-1 și 0-1 în 1987).
Astra Giurgiu, câștigătoarea Cupei României, va intra în competiție în turul III preliminar.