“De la şase ani am ştiut că vreau să fac actorie. La 18 ani am reuşit din prima să intru la facultate”, povesteşte Adriana Trandafir, pe care telespectatorii o pot urmări în fiecare miercuri de la ora 20.00, în serialul “Fructul oprit”, în cadrul căruia formează un cuplu de olteni alături de Marian Râlea.
Iniţial, părinţii aveau alte planuri pentru ea. În ciuda dorinţelor lor, Adriana a ales alt drum. “Am respect pentru fiecare profesie. Dacă nu făceam asta şi aş fi făcut ce îşi dorea familia mea, să fiu bibliotecară în sat, aş fi fost cea mai bună bibliotecară! De asta sunt sigură, dar aşa a fost să fie! Destinul i-a contrazis”, mărturiseşte Adriana, care în prezent se poate mândri cu o carieră artistică ce durează de mai bine de 40 de ani. “M-am bucurat din plin de ajutor primit de Sus! Îi mulţumesc Celui de Sus şi pentru lucrurile grele şi rele prin care m-a pus să trec, pentru că aşa am ajuns să mă pot bucura, am ajuns să descopăr gustul fericirii”, completează actriţa din “Fructul oprit”, serial difuzat în fiecare zi de miercuri de la ora 20.00 la Antena 1.
“>, aşa şi cu mine. Sunt foarte fericită că fac parte din proiectul acesta, care este prioritar pentru mine în momentul de faţă. A venit exact când trebuia, ca să apuc să mă şi bucur de el cu adevărat. Faptul că fac parte din serialul acesta, cu o aşa o distribuţie şi cu o aşa echipă şi cu atâtea idealuri, aproape că nu pot să fac faţă bucuriei.”, spune Adriana.