Luni, de la ora 20:00 pe Antena 1, cei patru invitaţi speciali nu vor avea timp să se acomodeze cu schimbarea de peisaj, pentru că Nea Mărin le pregăteşte cele mai diverse activităţi, iar trezitul dis-de-dimineaţă, munca fizică şi organizarea afacerii sunt printre provocările pe care aceştia le vor întâmpina: ”Am stat cu mâna pe clanţă, am auzit bătai în uşă la camera de alături şi când am vrut să ciocăne…am tras imediat de mâner!”, mărturiseşte Cătălin Oprişan amuzat. Deşi multe vedete se tem că programul lui
Nea Mărin este mult prea solicitant, cele două prezenţe feminine din cea de-a şasea ediţie a reality show-ului sunt foarte entuziasmate să îşi îndeplinească sarcinile cât mai bine: ”Ca de obicei când vin în emisiune mi se întâmplă lucruri care nu mi s-au întâmplat până acum. Tocmai de aceea sunt foarte recunoscătoare şi mereu curioasă să vin, deşi nu este deloc uşor.”, afirmă Carmen Tănase. Alături de ea va sta colega sa breaslă, Adriana Trandafir, care a acceptat cu zâmbetul pe buze să intre în competiţie alături de Nea Mărin: ”Eu îl iubesc şi recunosc că am tânjit să vin în emisiunea lui, pentru că mereu m-a luat prin surprindere cu toate năzbâtiile şi haiduciile pe care le-a făcut.”
Tot săptămâna aceasta, telespectatorii vor avea parte de o surpriză, pentru că Fernando, fost concurent ”Chefi la cuţite” ce i s-a alãturat Marlenei în bucãtãria restaurantului condus de Nea Mãrin în ediţia trecută va schimba tabăra şi va încurca formula de lucru: ”Fernando este un spion, nu are ce căuta între noi…decât după, sau înainte începerii programului.”, afirmă Cătălin Oprişan. Cum vor fuziona cele patru vedete invitate ca o adevărată echipă şi care vor fi intervenţiile spumoase ale lui Nea Mărin în momentul în care Fernando va încerca să saboteze afacerea, rãmâne de vãzut în cea mai nouã ediţie „Poftiţi la Nea Mãrin”, difuzatã luni şi marţi, de la 20:00, la Antena 1.