Adriana Stere – Ştirile PRO TV i-au adus jumătatea
Născută la Mangalia, Adriana a schimbat briza mării pe aerul dîmboviţean în urmă cu vreo 10 ani, cînd s-a înscris la Universitatea Media din Bucureşti. În anul II de facultate, tînăra studentă apare în spotul de promovare al facultăţii spunîndu-şi povestea de viitor jurnalist. Cineva de la Ştiri a remarcat-o şi, astfel, a ajuns ”copilul de trupe” al Ştirilor PRO TV.
O bună perioadă de timp, Adriana a lucrat direct cu ”camera ascunsă”: ”La 20 de ani, aveam un curaj nebun, care, din fericire, m-a mai părăsit. Erau reportaje cu traficanţi de organe, de
Însă debutul său la ştiri este strîns legat de o pasiune mai puţin întîlnită la doamne: motocros. ”Primul meu reportaj la PRO TV a fost despre centenarul Harley Davidson. Printre motocicliştii cu care am filmat era şi Victor, acum tatăl copiilor mei. I-am rămas pasager permanent, mai bine de 30.000 de kilometri. Uite aşa, mi-a rezolvat meseria de reporter şi viaţa personală. În 5 ani, am ajuns împreună, cu motorul, în Norvegia, Italia, Germania, Austria, Cehia, Ungaria – plus la maternitate!”. Adriana are deja un băieţel de 2 ani, Cezar, şi se pregăteşte să devină mămică pentru a doua oară.
Ştiri pentru familie
De la camera ascunsă, corespondentul Ştirilor PRO TV a trecut la ştiri mai familiste: indemnizaţii pentru copii, alocaţii, sărbători, premiere de teatru şi cinema. ”Cazurile de copii bolnavi, maltrataţi, abandonaţi îmi strîng sufletul ca şi înainte. De multe ori, bocesc în redacţie, cu căştile pe urechi. De pildă, un bebeluş cu ambele mînuţe în ghips – una frîntă la naştere de medici, cealaltă paralizată, mama care nu mai era om… O săptămînă l-am strîns în braţe pe Cezar cu disperare, cînd am ajuns acasă! Dincolo de asta, poate că acum îi înţeleg mai bine pe eroii reportajelor mele, cînd vorbim de indemnizaţii sau de alocaţii întîrziate cu lunile!”.
Barza, motocicleta şi Ştirile PRO TV
La sfîrşitul lui iunie, Adriana are programată o nouă întîlnire cu barza: ”Atunci soseşte fetiţa. Cum o va chema, probabil va decide tatăl, ca şi la Cezar. Mi-a spus clar că pot să-mi dau cu părerea, dar tot el se duce s-o declare!”. Pînă atunci însă, tot băieţelul este cel mai dulce fan: ”Rămîne blocat în faţa ecranului, atîta timp cît vorbesc eu. Dacă mănîncă, uită să mestece. Dacă aleargă, rămîne cu un picioruş în aer.
Din arsenalul de năzbîtii: se încalţă cu pantofii noştri (plini de praf, evident), fură telefoane, scoate din priză tot ce prinde şi îi spune tandru tatălui său, de cînd a început să vorbească,