Adriana Nicolae – Poftiţi la… sport!
Adriana Nicolae e un om extrem de dezinvolt, apropiat şi cald. Primul lucru care-mi vine în minte cînd mă gîndesc la ea este parfumul curat, ca de cremă, în realitate o combinaţie de Chanel şi Escada, de care aveam să aflu mai tîrziu. A venit îmbrăcată în trening, cu geanta de sport ghiftuită cu tot felul de lucruşoare, iar agenda, care n-a mai încăput, o purta la subraţ. Telefonul suna înnebunitor, pentru că toată lumea avea nevoie de ea: ori cei de la filmări, ori prieteni, ori elevi care voiau să ştie programul de la sală.
Aflasem despre titlurile de finalistă la culturism şi fitness de la Sibiu şi Bistriţa, de cel de vicecampioană la fitness şi body building, de locul 11 obţinut la Miami la “Muscle Mania”, dar şi de pasiunea pentru tae-bo, scrimă şi arte marţiale, asta pe lîngă faptul că este actriţă şi că a fost vedeta postului Acasă TV o dată cu rolul Isabel din telenovela “O iubire ca-n filme”. O carte de vizită impresionantă, la care se adaugă astăzi şi alte activităţi: antrenor de fitness şi membru al juriului “Poftiţi la slăbit” din cadrul emisiunii “Ce se întîmplă, doctore?” de la PRO TV.
În proiectul demarat de Oana Cuzino, “Poftiţi la slăbit”, nouă concurenţi, cu vîrste cuprinse între 16 şi 40 de ani, s-au angajat într-o luptă cu ei înşişi pentru a scăpa de kilogramele în plus. Miza: o siluetă de invidiat şi un premiu de 7000 de euro. Alături de ei se află nutriţionistul sportiv Şerban Damian şi psihoterapeutul Mirela Zivari, iar Adriana se ocupă de programul lor de antrenament la sală: “Fac aerobic, benzi, step-aerobic, abdomene, spinning etc. Ei vor trece prin tot, astfel ca, la sfîrşitul concursului, să ştie ce e bun pentru ei şi în ce ordine să-şi facă exerciţiile”. Cum are de-a face cu oameni “cu greutate”, ea ştie că trebuie să se aştepte şi la momente mai grele cînd, istoviţi fizic, dar şi descumpăniţi, vor fi tentaţi să abandoneze: “E un punct în care toţi vor să renunţe pentru că e foarte greu. Recunosc că-i mai şi împing de la spate. Dar motivaţia poate fi şi sonoră, adică ţip la ei şi-i fac de rîs, ceea ce nu le convine, pentru că ies în evidenţă, se uită ceilalţi la ei. Sau le spun cu frumosul: «Dacă nu faci pentru tine, fă-o pentru mine». Şi nu vor să mă supere”. De supărat însă, tot a supărat-o cineva: Marcel, care nu s-a arătat prea entuziasmat de orele de antrenament şi care a acceptat să părăsească sala în semn de respect pentru ceilalţi. Sînt însă şi concurenţi conştiincioşi: “Diana Done are o forţă în ea… Pesemne că a trecut printr-o perioadă atît de grea cu kilogramele în plus încît acum, văzînd că e puţin mai uşoară, îşi doreşte foarte mult să reuşească”. Adriana şi-a cîştigat renumele de antrenor dur, dar şi de profesionist care obţine rezultate bune: “Cred că se reflectă asupra mea ceea ce am învăţat de la tata, profesor de sport, şi de la Taufic. Trebuie să fii blînd şi bun la început. Cu unul care se alintă, eşti mai dur. Însă pe unul care nu poate trebuie să-l susţii şi să-l tragi după tine”.
Fără dietă nu se poate!
Cu tot antrenamentul zilnic, nici Adriana nu scapă de regim: “Ţin dietă înainte de un concurs, dar am mereu grijă ce mănînc. Sînt pentru regimurile ţinute în mod profesionist. În principiu, în prima parte a zilei trebuie să consumi tot ceea ce-ţi dă energie: fructe, legume, cereale, iar în partea a doua a zilei -proteine”.
“Antrenamentul trebuie să-l faci pînă la capăt, ca să fie eficient. Degeaba vii la sală şi faci pauză şi mai vorbeşti, mai dai un telefon, mai bei un suc, mai rîzi cu vecinul de pe banda de alături. Important e să vii şi să dai atenţie muşchilor tăi”.
“Taufic mi-a spus: «Dacă nu munceşti să faci imposibilul, nu ai cum să faci posibilul»”.
“Dacă faci numai sport, te menţii. Dacă ţii numai dietă, cîştigi în siluetă, dar nu în calitate musculară. Pierzi din grăsime, dar nu dai formă corpului, rămîne muşchiul flasc, moale şi nelucrat”.
Ce se întîmplă, doctore?
sîmbătă, 17.15, PRO TV