Adrian Streinu-Cercel, primul vaccinat impotriva gripei porcine

27 11. 2009, 11:24

Campania de vaccinare contra virusului A/H1N1 a
inceput, vastazi, la Institutul Matei Bals din Capitala, prima
persoana vaccinata din Romania fiind managerul institutiei,
secretarul de stat in Ministerul Sanatatii, Adrian Streinu –
Cercel, informeaza
Mediafax
.

„Vaccinul este o stiinta care insumeaza ani de studii si de
cercetare, iar Institutul Cantacunzino produce de 20 de ani vaccin
antigripal, Romania fiind in primele 11 tari ale lumii care face
aceasta imunizare”, a spus Streinu-Cercel. Potrivit acestuia,
vaccinul se deosebeste de vaccinul gripal sezonier prin faptul ca
are o singura tulpina, iar celalalt trei.

Secretarul de stat a subliniat ca vaccinul este
contraindicat
persoanelor care sunt alergice la oua sau
care au alergii la diverse produse sau alimente. In cazul acestora
nu se face vaccin, dar daca se imbolnavesc, li se administreaza
tratament antiviral, a spus medicul.

La nivel national, gripa porcina a infectat
peste 2.500 de persoane, inregistrandu-se doua decese.
Cel mai mare focar este in Bucuresti.

Pentru a preveni infectarea cu virusul AH1N1, cel al gripei
porcine, trebuie luate masuri de preventie, iar populatia trebuie
sa cunoasca simptomele gripei
porcine
.