Managerul sportiv al FC Steaua, Adrian Ilie, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, ca nu crede ca mijlocașul Sorin Paraschiv va refuza posibilitatea de a juca din nou în Liga Campionilor cu echipa „roș-albastra” pentru a da curs ofertei venite de la divizionara secunda italiana Rimini.
„Am primit o oferta de la Rimini pentru Paraschiv, dar deocamdata nu pleaca nimeni. N-aș vrea sa vindem pe nimeni momentan. Este opțiunea jucatorului, depinde în primul rând de el, dar eu nu cred, având în vedere ca ar pleca de la o echipa de Liga Campionilor la una din Serie B. Sa vedem, vom mai discuta”, a spus Ilie.
Oficialul stelist a afirmat ca portarul brazilian Andrey Nazario Afonso, care a efectuat, joi, vizita medicala, se va prezenta la echipa, la Kaprun.
Adrian Ilie a subliniat ca fundașul polonez Pawel Golanski de la Korona Kielce „se afla în atenția Stelei și atât”, pe lista fiind și mijlocașul Ovidiu Herea de la FC Național.
Managerul sportiv al gruparii din Bulevardul Ghencea își dorește ca Steaua sa nu cada cu o echipa puternica în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, tragerea la sorți urmând sa aiba loc vineri, la Nyon.