Actorii au realizat recent un pictorial în formulă completă. Alexandru este adorabil, iar părinţii extrem de mândri de minunea lor.
Dan Bordeianu, de nerecunosct! Cum arată acum fostul iubit al Adelei Popescu
Dan Bordeianu s-a însurat în mare secret! Cum arată mireasa lui
”M-am schimbat mult. Dar a fost o evoluţie firească. Pe de altă parte, Alexandru a scos din noi doar ce este bun. Asta şi pentru că el este foarte cuminte. Activ, extrem de vesel, dar cuminte. Cred că un bebeluş cu colici, sau pur şi simplu mai plângăcios, poate scoate ce e mai rău din părinţii lui în acea periodă. Asta pentru că neputinţa de a-l alina te frustrează, iar nesomnul face ravagii. Cuplurile trec prin grele încercări în acele perioade. Din fericire, noi am fost feriţi, deşi poate am fi gestionat corect şi o situaţie de acest gen. Nu ştiu, vedem la al doilea“, a spus Adela Popescu pentru revista unica.