Adio RCA ieftin?
Declarația a fost făcută de Albin Biro, membru neexecutiv în conducerea Autorității de Supraveghere a Asigurărilor, care a spus: „Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA și probabil că numărul lor este mult mai mare față de numărul de plângeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluție care ar însemna eliminarea din piață a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemână această soluție. Trebuie analizate însă și consecințele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraților”.
În primele nouă luni ale anului 2012, autoritatea de reglementare a primit 8.520 de reclamații privind serviciile asigurătorilor și brokerilor, în creștere cu 65% față de perioada similară a anului 2011. În ceea ce privește polițele RCA, numărul reclamațiilor a crescut de la 3.838 la 5.421, acestea având o pondere de 63,63% în totalul petițiilor.
Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este un contract prin care persoanele prejudiciate în urma unui accident auto produs din vina conducătorului auto asigurat primesc despăgubiri pentru daunele materiale și/sau vătămările corporale suferite, iar scopul acestei polițe este ca persoanele păgubite să primească obligatoriu despăgubiri pentru daunele suferite, independent de situația materială a celui care a produs paguba.
Societățile autorizate să emită RCA sunt ABC Asigurări, Allianz-Țiriac Asigurări, Generali România, Asirom, Euroins România, Astra, Omniasig, Carpatica Asig, Groupama Asigurări, UNIQA Asigurări și City Insurance.