Adina de la Heaven povesteşte cum şi-a cunoscut iubitul: „Mi s-a părut prea mic!”
Nonconformişti prin definiţie, Adina şi Glance vor vorbi în emisiunea prezentată de Mirela Vaida despre momentul în care s-au cunoscut: „Se întâmpla în 2010, el avea 18 ani, eu 28. Nu l-am băgat în seamă atunci, mi s-a părut prea mic. Apoi a urmat piesa din 2014 şi s-a aprins scânteia. Acum e perfect!”, a povestit Adina.
Întrebată dacă a fost prezentată părinţilor, Adina a mai făcut o mărturisire care a stârnit hohote de râs în platoul emisiunii: „Nu mă duce acasă, în Yemen, m-a dus până aici, aproape, la ai lui, în Bucureşti. Peste mări şi ţări nu şi o să îţi spun şi de ce, pentru că bunica lui îl aşteaptă cu nevasta pregătită. Mama lui mă iubeşte!”, a povestit Adina, care a mai completat că soacra sa este mai mare doar cu 6 ani decât ea şi au o relaţie extraordinară.
Ce dezvăluiri vor mai face invitaţii Mirelei din această ediţie, dar şi dacă vor reuşi sau nu aceştia să demonstreze că sunt cuplul perfect, telespectatorii vor afla urmărind sâmbăta aceasta, de la ora 17:00, „2k1”, la Antena 1.
Emisiunea „2k1” este difuzată în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 14:00, iar sâmbăta Mirela le aduce telespectatorilor o ediţie specială, cu vedete, începând cu ora 17:00.