Atacantul român al echipei CF valencia, Adrian Ilie, a declarat ca studiaza mai multe oferte primite de la cluburi din Franța și Italia, informeaza cotidianul „Las Provincias”.
„Adrian Ilie a confirmat ca viitorul sau ca fotbalist este în Franța sau Italia”, scrie publicația citata, care precizeaza ca, sîmbata, jucatorul român a fost foarte emoținat cînd suporterii prezenți pe stadionul „Mestalla” au scandat „Ilie, ramîi!”. Atacantul român a declarat ca i-ar placea sa ramîna la Valencia, dar decizia nu îi aparține.
„Am foarte emoționat. Dar decizia nu este numai a mea”, a spus Ilie în noaptea de sîmbata cînd suporterii formației Valencia au sarbatorit cîștigarea campionatului Spaniei.
Adrian Ilie a activat timp de cinci sezoane la CF Valencia, contractul sau cu formația spaniola urmînd sa expire pe 30 iunie. „Nu pot spune la ce echipa voi evolua în continuare, deoarece nu am luat nici o decizie. Ceea ce știu este ca nu merg la Betis Sevilla, așa cum s-a scris în presa. Am oferte de la echipe din Franța și Italia. Dar, deocamdata, nu am luat nici o decizie”, a spus atacantul român.
Adrian Ilie a fost transferat la echipa CF Valencia în luna decembrie 1997, de la gruparea Galatasaray Istanbul. „Las Provincias” noteaza ca evoluțiile dintre primele sezoane ale lui Ilie nu au avut cotinuitate și, deși este un jucator iubit de suporteri, atacantul român nu a mai progresat și este departe de fraza cu care l-a caracterizat Claudio Ranieri: „O cobra care mușca și te omoara”.
Sursa: www.mediafax.ro