Adelin Petrişor şi-a lansat cartea „Războaiele mele”

24 09. 2010, 11:22

Evenimentul de la
Clubul Ţăranului, din cadrul Muzeului Ţăranului Român, s-a
desfăşurat „în familie”. Astfel, despre Adelin Petrişor au vorbit
jurnaliştii Ovidiu Şimonca şi Cătălin Tolontan. La eveniment a
participat şi soţia lui Adelin Petrişor, ziarista Maria Coman, dar
şi jurnaliştii Rodica Culcer, Vlad Petreanu şi Moise Guran.

Adelin Petrişor a spus la lansare că a scris cartea „Războaiele
mele” cu „amărăciune”, precizând că, dacă nu era Rodica Culcer,
directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport din Televiziunea
Publică, el nu ar mai fi fost în presă. „A fost destul de greu,
stăteam şi mă gândeam, am avut discuţii, cu oameni de la Antena 3,
cu oameni de la Realitatea, cu prieteni buni şi am stat să mă
gândesc dacă după 15 ani de presă, indiferent dacă am făcut lucruri
bune sau proaste, mă pot întoarce să fac un stand up de la capul
Mădălinei Manole şi să vorbesc despre „guriţa care-i mirosea a
diluant”, şi nu pentru că aş fi eu prea deştept, prea frumos. Îi
mulţumesc public Rodicăi Culcer, pentru că sper să se şi poată de
aici încolo să mai încapă şi un Afganistan şi o Coreea de Nord,
sunt lucruri atât de importante care se întâmplă în jurul nostru,
dar noi ne raportăm doar la proximitate şi, dacă e ceva mai departe
de Piaţa Presei, este deja neinteresant”, a spus Adelin Petrişor.
În acest context, el a precizat că s-ar putea să plece în
Afganistan în octombrie.

Volumul conţine zece povestiri de război la baza cărora stau
reportaje realizate de jurnalist şi difuzate de posturile de
televiziune Antena
1
, Realitatea TV
sau TVR 1, dar care conţin şi detalii
care nu au apărut în ştirile sau reportajele de la TV: condiţiile
din zona de război, întâlnirile cu personajele amintite, detalii
din culisele redacţiilor, precum şi momentele tensionate prin care
au trecut familia şi prietenii rămaşi acasă.