Adele va lansa în noiembrie noul ei album, ”30”

De: Nicoleta Lepădatu / 14.10.2021, 07:39
Adele va lansa în noiembrie noul ei album, ”30”

Cântăreaţa britanică Adele a anunţat că noul ei album, intitulat „30”, va fi lansat pe 19 noiembrie. Artista câștigătoare a de Grammy spune că materialul discografic acoperă „cea mai zbuciumată perioadă” din viața ei.

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adele (@adele)

„Cu siguranță nu eram nici pe departe unde aș fi sperat să fiu când am început acest album, cu 3 ani în urmă”, a spus Adele într-o declarație pe Instagram care a însoțit dezvăluirea datei de lansare. Au trecut șase ani de la lansarea ultimului album al lui Adele, „25”, și în acest timp artista a trecut printr-un divorț pe care îl numește „cea mai zbuciumată perioadă din viața mea”.

Lucrul la albumul ”30” a devenit pentru Adele, conform declarației ei „prietena care a venit cu o sticlă de vin și mâncare pentru a-mi ridica moralul”. Prietena mea înțeleaptă care mi-a dat întotdeauna cele mai bune sfaturi… Prietena aceea care s-a furișat și a  lăsat o revistă, o mască de față și niște săruri de baie pentru a mă face să mă simt iubită, în timp ce îmi amintea nu numai în ce lună suntem, de fapt, ci că probabil ar trebui să exersez grija de sine!”

Adele va prezenta vineri, 15 octombrie, primul single de pe acest album, „Easy Om Me”. Interpreta melodiei „Rolling in the Deep” a publicat recent un scurt videoclip alb-negru în care apare pe drum, conducând o maşină.

De la debut, discurile ei au titluri care marchează vârsta pe care artista o avea la momentul creării lor: „19” în 2008, „21” în 2011 şi „25” în 2015. Fiecare dintre albumele ei au fost vândute în milioane de exemplare în toată lumea. Ultimul, care conţine şi piesa „Hello”, i-a adus cinci premii Grammy în 2017.

CITEȘTE ȘI: 5 lucruri interesante pe care nu le ştiai despre Adele 

Adele spune că a fost „rănită” de comentariile „brutale” privind pierderea sa în greutate

Foto: Profimedia Images