Adela Popescu îşi alăptează băieţelul în vârstă de 2 ani. Motivul?
Adela Popescu mai spune că nu este deloc uşor să îl facă pe băieţelul ei Alexandru să nu îşi mai dorească să fie alăptat.
“Fetelor, merge-ncet, dar merge prost. Înţărcarea zic. Înainte de a lua decizia de a mă opri din alăptat, Alexandru mai mânca sân doar la culcare, la trezire şi în weekend la somnul de prânz. M-am informat cât am putut de bine şi am început prin a-i scoate din când în când mesele de dimineaţa. Îi distrăgeam atenţia destul de uşor, ba cu Ciu, ba cu o omletă, ba cu păsărelele de pe gard. Uneori mergea, alteori nu. Cu masa de prânz nu era o problemă, căci de cele mai multe ori îl culca mama mea şi, la întoarcerea mea de la emisiune, el fie abia adormise, fie urma să se trezească, deci nu am avut niciodată această problemă, asocierea lui de somn fiind legată nu de sânul meu, ci de două poveşti pe care i le citeşte mamaie. Am avut două încercări de a-l culca seara fără sân. Deşi am reuşit, nu îmi amintesc cu plăcere de ele. A fost supărat, nu înţelegea ce se întâmplă, dar cu multă răbdare reuşeam să îl adorm cu plimbări prin casă. Problema este că, de când s-a prins el că e o conspiraţie şi că s-ar putea să îi pregătim marea separare de dragostea lui “tzâtza”, nu ne-am mai înţeles cu el nici dimineaţa, nici la trezirea de prânz, iar seara nici atât. Practic, tot ce reuşisem să obţinem cu relaxare în perioada de dinainte se ducea acum pe apa sâmbetei”