Adda, vacanţă de vis în Veneţia – FOTO

Apropo.ro / 19.07.2018, 11:22
Adda, vacanţă de vis în Veneţia - FOTO
După o primă parte a anului destul de plină, ADDA s-a relaxat o săptămână în Italia, vizitând Bologna, San Marino, Ravenna, Brissighella, Punta Marina şi, nu în ultimul rând, Veneţia unde nu fusese niciodată, dar îşi dorea foarte mult să ajungă. „Ne-am plimbat foarte mult şi ne-am relaxat. Am închiriat o maşină nouă, care avea 8 km parcurşi, iar când am predat-o am văzut că făcusem peste 1000 de km cu ea, în 6 zile”, povesteşte ea.

Cel mai mult, în cele 6 zile petrecute în Italia, i-au plăcut atmosfera, întâlnirile cu oamenii locului şi mâncarea.  „Am participat şi la un festival medieval desfăşurat într-o cetate în Brissighella şi  aici m-au impresionat foarte mult muzica, oamenii, costumele şi mai ales faptul că aceştia locuiau în cetate. Aveau interfon, locuinţele erau moderne în interior, dar în exterior cetatea arăta ca în 1400”. La capitolul culinar, artista spune că s-a bucurat de toate delicatesele locale, dar pe primele locuri au fost pastele, cafeaua şi îngheţata, spunând că sigur, dacă stătea mai mult timp, se întorcea cu câteva kilograme în plus.

La Veneţia a petrecut o zi şi a rămas foarte impresionată de tot ce a văzut. „ Mă bucur că am fost în timpul săptămânii şi nu a fost chiar atât de aglomerat, astfel că am putut să ne plimbăm liniştiţi şi să facem poze.  Cel mai mult mi-a plăcut în Piaţa San Marco. Am simţit o energie specială acolo”, adăugă ADDA care, deşi spune că nu a făcut multe cumpărături, nu a rezistat măştilor de carnaval. „Am luat două măşti foarte frumoase, câteva cadouri pentru Alex şi familie şi câteva rochii drăguţe”.