Adda face o declaraţie sinceră: „Sunt bine”!
”În piesa asta cred că ne regăsim cu toţii. Toate versurile şi compoziţiile mele se bazează pe ceea ce simt eu, iar când am scris >, împreună cu Marius Moga şi restul artiştilor talentaţi din echipa DeMoga Music, am simţit să transmit oamenilor mesajul că nu poţi trăi fără iubire. Sunt foarte fericită că am filmat cu Iulian Moga, am luat cursuri de echitaţie special pentru acest clip şi o să merg în continuare, pentru că am dezvoltat o relaţie foarte specială cu Elic, calul pe care îl puteţi admira în videoclip. Am emoţii! Este al 2-lea single pe care îl lansez după ”Îţi arăt că pot” şi sper din suflet să vă placă!”, spune Adda.
”Sunt bine”, o piesă cu mesaj puternic, este inspirată din sufletul şi trăirile Addei, aşa cum ne-a obişnuit până acum în piesele lansate – ”Loverboy”, ”Cu drag” şi ”Îţi arăt că pot”. Adda a compus piesa împreună cu Marius Moga, Ionuţ Vasilache şi Robert Toma, artişti cu care lucrează încă din 2011, când a intrat în familia DeMoga Music. La compoziţia versurilor au participat şi doi tineri talentaţi, care au câştigat concursul ”Sunt bine”, desfăşurat pe Facebook-ul Addei şi al lui Marius Moga.
”Sunt foarte mândru de Adda, surioara noastră din familia DeMoga Music, care creşte în topuri şi în ochii oamenilor, cu viteza luminii! Ea îşi dorea să se facă artistă când va fi mare şi mă bucur să văd că îi iese de minune! Cu un premiu pentru cea mai bună piesă pop 2014 şi ambiţia ei de neoprit, Adda ne arată că poţi să-ţi îndeplineşti visurile, alături de oameni frumoşi, lângă care să te dezvolţi muzical şi să dai tot ce e mai bun din tine. ”Sunt bine” este al 2-lea single al Addei şi sunt sigur că o să vă placă mult, pentru că este despre ea. Ea scrie ce simte!”, declară Marius Moga.
Piesa a fost foarte aşteptată de către fani, care au reacţionat extraordinar la o postare de pe Facebook-ul artistei, care dezvăluia o bucăţică din viitorul single. (https://www.facebook.com/video.php?v=633642736704163)