Adam Sandler, lider în topul vedetelor plătite exagerat la Hollywood

Apropo.ro / 28.12.2014, 08:00
Adam Sandler, lider în topul vedetelor plătite exagerat la Hollywood
Adam Sandler a ocupat, pentru al doilea an consecutiv, primul loc în topul vedetelor plătite exagerat la Hollywood, în raport cu veniturile aduse de filmele în care au jucat, potrivit unui clasament întocmit anual de editorii revistei Forbes.
Revista Forbes alcătuieşte acest top anual, analizând salariile starurilor de la Hollywood, încasările aduse de cele mai recente trei filme în care au jucat actorii avuţi în vedere, dar şi bugetele acestor pelicule. Anul acesta, analiza datelor, ce vizează stabilirea unui top al actorilor care sunt capabili să aducă cele mai mari profituri în comparaţie cu investiţiile făcute, s-a încheiat pe 1 iunie.
 
Filmele de animaţie, peliculele lansate într-un număr limitat de cinematografe şi lungmetrajele care au inclus roluri cameo nu au fost luate în considerare.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
Deşi cel mai recent film al actorului Adam Sandler care s-a înscris în perioada menţionată, „Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2”, a avut un succes comercial destul de mare, generând încasări de 246 milioane de dolari în box office-ul mondial, performanţa sa nu a fost suficientă pentru a contracara precedentele eşecuri ale starului hollywoodian în vârstă de 48 de ani, comediile „Jack şi Jill/ Jack and Jill” şi „Băiatu’ tatii/ That’s My Boy”.
 
„Estimăm că pentru fiecare 1 dolar plătit lui Adam Sandler, el a generat încasări medii de 3,20 dolari”, au precizat editorii revistei Forbes, precizând că aceasta a fost cea mai mică rată de amortizare a investiţiei făcută într-un actor.
 
 
Mai multe detalii pe Mediafax!