Ad Libitum, Jeremy Ragsdale, Francesca Nicolescu şi Salvatore Pierluca intră în marea finalã ”X Factor” 2017
Seara a început cu emoţii copleşitoare, nu doar pentru cei cinci concurenţi care au intrat la vot vineri seara, în prima gală, ci pentru toţi cei nouă, deoacere fiecare dintre ei ştia că până la finalul serii doar patru vor ajunge în marea finală.
Alina Mocanu şi Katerina Biehu au fost primele concurente care au părăsit scena ”X Factor”, însă nu înainte de a interpreta o ultimă melodie. Din nou, Katerina şi-a pus tot sufletul în cântecul ”Rugă pentru părinţi”, astfel că până la ultimele versuri toţi cei prezenţi aveau ochii în lacrimi.
Rând pe rând, Teodora Sava, Flashback, Anton Banghan, Jeremy Ragsdale şi Pierluca Salvatore, Francesca Niculescu şi Ad Libitum au urcat apoi pe scenă pentru a încerca să convingă telespectatorii că merită voturile care să îi trimită în marea finală.
Vizibil emoţionat după ce colega sa din echipa Horia Brenciu a fost eliminată, Jeremy Ragsdale i-a dedicat Katerinei melodia ”Tu eşti primăvara mea”, prin care a dovedit încă o dată că meditaţiile sale la limba română dau rezultate. ”Nu contează de unde vii, sunt de acord că eşti un adevãrat profesionist, că ai cea mai bună voce, că eşti cel mai experimentat. Eşti ca un lup înconjurat de iepuraşi”, a glumit Carla’s Dreams înainte de a-l felicita pe Jeremy.
La finalul celor 20 de minute de vot comun, a venit rândul băieţilor de la Flashback să cânte ultima lor melodie la ”X Factor”. Performanţa lor râmâne însă una remarcabilă, aceasta fiind primul grup format în urma audiţiilor şi care a reuşit să ajungă până în semifinală.
După ce s-au despărţit de trei dintre cei nouă colegi, concurenţii s-au mobilizat însă, cu ajutorul mentorilor, şi au intrat într-o nouă etapă eliminatorie. Teodora Sava, Jeremy Ragsdale, Anton Banaghan, Ad Libitum, Francesca Nicolescu şi Pierluca Salvatore au arătat că au resurse inepuizabile şi au ridicat şi mai mult baremul pentru viitorii concurenţi ”X Factor”. De la Sia, la ”Caruso” cei patru juraţi şi-au provocat discipolii pentru a-şi depăşi limitele, iar rezultatele le-au întrecut propriile aşteptări.
Considerată una dintre favorite, atât de către juraţi, cât şi de colegii ei, Teodora Sava a fost prima care a părăsit concursul ”X Factor”, sezonul 7. Competiţia a fost atât de strânsă încât cei doi băieţi din echipa lui Ştefan Bănică au ajuns ca la final să fie la egalitate de voturi. In faţa acestei situaţii nemaintâlnite până acum, mentorului i-a revenit sarcina extrem de dificilă de a alege dacă vrea să meargă în finală alături de Anton sau împreună cu Pierluca.
”Eu nu cred asta, vă rog să mai faceţi nişte calcule… Eu am ales o dată, a doua alegere nu o mai fac. Pierluca vine din Italia cu o poveste extraordinară, puteţi alege amprenta sa personală sau puteţi alege vocea extraordinară a lui Anton. Nu ar fi corect ca eu să iau eu această decizie”, a declarat Ştefan Bănică, vizibil marcat.
În cele din urmă, potrivit regulamentului, departajarea s-a făcut în funcţie de numărul voturilor unice, adică numărul de SMS-uri trimise de pe numere de telefon diferite. Salvatore Pierluca a avut doar nouă voturi unice în plus faţă de Anton, însă acest lucru l-a ajutat să devină cel de-al patrulea finalist din acest sezon.
Astfel, în marea finală live de vineri, de la ora 20.00, pe Antena 1, fiecare dintre cei patru juraţi va avea câte un concurent din echipa sa care, initial, a fost compusă în Bootcamp din zece membri. Delia va merge alături de Francesca Nicolescu, echipa Horia Brenciu va fi prezentă prin vocea lui Jeremy Ragsdale, muzica clasică va fi reprezentată în continuare de Ad Libitum şi Carla’s Dreams, în timp ce Ştefan Bănică va continua să lucreze alături de Salvatore Pierluca pentru ca vineri să aibă o apariţie remarcabilă în marea finală.