Laura Cosoi a fost muză trupa Hurts şi nu numai
Actriţa a jucat pentru prima dată într-un videoclip în producţia „Azi vii, mâine pleci”, piesa lui Keo. Deşi la momentul respectiv, presa a speculat o relaţie între ea şi iubitul Andreei Bălan, cei doi n-au schimbat nici măcar o privire galeşă. „Al doilea clip în care am apărut a fost , primul single a lui Andrei (n.r. Smiley), dar pe vremea aceea nu eram încă împreună. În schimb, atunci când am filmat
Dana Rogoz – Două ore în ploaie
Dacă arta cere sacrifcii… Dana nu stă pe gânduri! Astfel, actriţa a fost protagonista videoclipului „Lacrimi de coniac”, al trupei Vunk. Pentru una dintre scene, Dana a fost nevoită să filmeze timp de două ore… în ploaie. „Partea amuzantă era că mă concentram să nu dârdâi în timpul filmării. Am avut pur şi simplu ghinion. Întâi a început trupa filmarea în ploaie, şi deşi în subsol era frig, ploaie era caldă. Când am intrat eu sub duş, apa s-a răcit brusc. Mi-am zis în gând:
Mădălina Drăghici – Filmări în vârf de munte
Înainte de a juca în telenovela „Iubire şi onoare” de la Acasă TV, printre contractele sale ca manechin, Mădălina a filmat şi pentru un videoclip. Este vorba despre piesa „Million Miles” a trupei germane Reamonn. Solistul Rea Garvey, de origine irlandez, este căsătorit cu o româncă, aşa că şi-a adus colegii pe plaiurile mioritice, ca să filmeze tocmai în vârf de munte, la Bâlea Lac. Şi au ales o tot o româncă pentru acest clip, pe Mădălina. „A fost foarte frumos: trei zile de muncă, voie bună, frig, distracţie şi muzică. Au fost şi peripeţii… Am mers cu telecabina să filmăm sus, iar când a trebuit să ne întoarcem, a început un vânt foarte puternic. Telecabina nu mai funcţiona… am stat mult în vârful muntelui. Apoi când filmam noaptea în pădure, existau reflectoare foarte puternice care, la un moment, dintr-o dată, s-au stins. Toate! A fost sinistru, am rămas în bezna nopţii în pădure preţ de câteva zeci de minute, până a fost remediată problema”, îşi aminteşte vedeta Acasă TV.