Actriţa Jennifer Aniston dată în judecată
Directorii firmei J.R. Darnell Associates Inc. au iniţiat o acţiune în justiţie împotriva actriţei din serialul de comedie „Friends”, declarând că aceasta nu a plătit niciodată suma datorată pentru construirea unei punţi la casa ei din cartierul rezidenţial Bel Air, structura fiind demolată după câteva zile, informează femalefirst.co.uk.
În documentele depuse la Curtea Superioară din Los Angeles, reclamanţii susţin că Jennifer Aniston a angajat compania de construcţii în luna octombrie a anului trecut, pentru realizarea unor lucrări de renovare şi le-a cerut să completeze o serie de proiecte până în luna martie a anului curent.
Constructorii au precizat că nu au existat probleme la locul de muncă sau cu plata lucrărilor, însă, la un moment dat, Jennifer Aniston a refuzat să le achite suma de 43.710 dolari pentru construcţia unei punţi, care a fost realizată pentru o petrecere, pe 24 martie 2013.
Pe data de 25 martie, firma a primit o plângere în care se arăta ca podul nu este bine construit, dar puntea a fost demolată înainte ca şefii firmei să trimită experţii să verifice structura.
Potrivit unor documente obţinute de editorii de la TMZ.com, actriţa americană nu a răspuns telefoanelor primite din partea firmei de construcţii.