Actriţa Emma Thompson pleacă la Polul Nord

06 08. 2014, 12:00
Vedeta britanică va călători la Polul Nord pentru a susţine o campanie iniţiată de organizaţia ecologistă Greenpeace, care doreşte să protejeze regiunea arctică, prin scoaterea în afara legii a exploatărilor de petrol şi a pescuitului industrial.
 
Emma Thompson va participa în acest scop la o expediţie la Polul Nord, pe care o va efectua în compania fiicei sale adolescente Gaia şi a actriţei canadiene Michelle Thrush.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Actriţa a lansat cu această ocazie şi o petiţie online în sprijinul campaniei pe care o promovează, iar iniţiativa ei este susţinută de numeroşi prieteni celebri ai vedetei britanice, precum actorul american Tom Hanks, alături de care a jucat recent în filmul „Saving Mr. Banks”, după cum menţionează Mediafax.