Emily Blunt, în vârstă de 32 de ani, şi actorul John Krasinski, în vârstă de 36 de ani, s-au căsătorit în Italia, în 2010.
Reprezentanţii actriţei au confirmat, marţi, pentru Us Weekly, că Emily Blunt este însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului.
Emily Blunt şi John Krasinski mai au împreună o fetiţă, Hazel, care s-a născut în februarie 2014.
Emily Blunt s-a remarcat odată cu rolul din drama „Dragoste de-o vară/ My Summer of Love” (2004), apreciat de criticii de specialitate. Actriţa a jucat apoi în „Diavolul se îmbracă de la Prada” (2006), pentru care a fost nominalizată la Globul de Aur şi la premiile BAFTA, fiind distribuită ulterior în mai multe producţii americane şi britanice, precum „Războiul lui Charlie/ Charlie Wilson’s War” (2007), „Tânăra Victoria/ The Young Victoria” (2009) şi „Omul-lup/ The Wolfman” (2010). Emily Blunt a fost recompensată cu Globul de Aur pentru rolul din lungmetrajul de televiziune „Fiica lui Gideon/ Gideon’s Daughter” (2007), produs de BBC.
John Krasinski s-a remarcat cu rolurile din serialul „American Dad!” şi din filmele „Dreamgirls”, „Shrek The Third”, „Monştri contra extratereştri” şi „Tărâmul făgăduinţei”. În ultimii ani, actorul a jucat în două seriale TV de mare succes: „The Office” şi „Arrested Development”.