Actrița Ellen Page a recunoscut că e lesbiană (Video)
Ellen Page, actrița care s-a făcut remarcată cu rolul din filmul „Juno”, a recunoscut că este lesbiană, în cadrul unei conferințe a Human Rights Foundation legată de drepturile persoanelor din comunitatea LGBT.
Ellen Page (26 de ani) a susținut un discurs la conferință și a fost vizibil emoționată. Vestea că este lesbiană a fost o surpriză, având în vedere zvonurile apărute în presă recent, conform cărora ea ar avea o relație cu Alexander Skarsgaard, actorul din „True Blood”.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
„Există numeroase stereotipuri despre feminitate și masculinitate, care definesc modul în care noi ar trebui să ne purtăm în societate. Din păcate acestea nu fac bine nimănui. Mă simt onorată și inspirată să fiu în această încăpere, pentru că suntem cu toții aici din același motiv: știm că această lume ar fi cu mult mai bună dacă noi am înceta să ne comportăm oribil unii cu alții. Dacă ne-am aloca doar cinci minute pentru a cunoaște frumusețea celuilalt în loc să ne atacăm unii pe alții pentru diferențele noastre atunci ne-am face viața mai frumoasă”, continuă Page.
„Sunt aici în fața voastră astăzi pentru că sunt lesbiană. Sunt aici pentru că poate voi reuși să îi ajut pe alții să aibă o viață mai ușoară. Pentru mine este o obligație personală și o responsabilitate socială să recunosc acest lucru”, a concluzionat Ellen Page.