Actriţa Bérénice Bejo, premiată la Cannes, vine în Bucureşti

Apropo.ro / 17.10.2014, 12:03
Actriţa Bérénice Bejo, premiată la Cannes, vine în Bucureşti
Actriţa Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar şi Globul de Aur pentru rolul din “The Artist”, este unul dintre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest, care se desfăşoară în perioada 24 – 30 octombrie.
Ea va lua parte la premiera filmului “The Search”, alături de regizorul Michel Hazanavicius, şi se va întâlni cu publicul şi cu tinerii actori din România sâmbătă, 25 octombrie, de la 12.00, la Cinema Elvira Popescu.
 
Bérénice Bejo vine pentru prima dată în România, la Les Films de Cannes à Bucarest, pentru premiera celui mai recent film al ei, „The Search”, alături de regizorul Michel Hazanavicius. Lansat în competiţie la Cannes 2014 şi distribuit în România de Independenţa Film, „The Search” este o dramă impresionantă care urmăreşte destinele a patru personaje în războiul din Cecenia. Bejo are rolul unei activiste pentru drepturile omului care se zbate să atragă atenţia lumii asupra atrocităţilor de acolo.
 
Una dintre cele mai în vogă actriţe ale momentului în Franţa, Bejo are peste 35 de filme în portofoliu şi numeroase premii şi nominalizări. Ea le va vorbi tinerilor actori şi pasionaţilor de film despre actorie, provocări şi succes sâmbătă, 25 octombrie, de la 12.00, la Cinema Elvira Popescu. 
 
 
 
 
Născută în Argentina, dar stabilită în Franţa, după ce familia ei a fugit din ţară din cauza dictaturii, Bérénice Bejo a crescut într-un mediu de cineaşti, tatăl ei fiind regizor. A intrat în atenţia publicului şi a presei cu partitura din „Meilleur espoir féminin”, regia Gérard Jugnot, pentru care a obţinut o nominalizare la César tocmai pentru „Tânără speranţă”, în 2000. A urmat succesul cu „OSS 117: Le Caire, nid d’espions” (2006), o foarte amuzantă parodie a filmelor cu spioni, văzută de  peste 2 milioane de spectatori numai în Franţa şi proiectată la Bucureşti. A fost prima colaborare a trio-ului Michel Hazanavicius – Jean Dujardin – Bérénice Bejo. 
 
Recunoaşterea internaţională a venit odată cu „The Artist”, filmul mut care a dominat galele de premii pe anul 2011 şi care i-a adus nominalizări la Oscar, Globurile de Aur şi BAFTA pentru „Cea mai bună actriţă în rol secundar”. Cu simpatica Peppy Miller, o starletă de Hollywood care se adaptează rapid la filmul vorbit, a câştigat şi trofeul César pentru interpretare feminină în rol secundar.
 
 
 
 
„The Artist”, regizat de Michel Hazanavicius şi distribuit de Forum Film, va fi proiectat cu intrare liberă la festival. 
Performanţa ei în „Le Passé”, drama iranianului Asghar Farhadi despre o femeie care se confruntă cu propriile alegeri, a fost recompensată cu „Premiul de interpretare la Cannes 2013”.
 
Cu un an înainte, a fost gazda ceremoniilor de deschidere şi închidere ale Festivalului de la Cannes. În acelaşi an, 2012, a primit Premiul Romy Schneider, acordat speranţelor feminine din cinema-ul francez. 
 
Les Films de Cannes à Bucarest are loc între 24 şi 30 octombrie, la Cinema Studio, Patria şi Elvira Popescu.