Actriţa Anita Ekberg a murit la vârsta de 83 de ani

12 01. 2015, 14:31
Potrivit site-ului La Repubblica, Anita Ekberg a murit în clinica San Raffaele din Rocca di Papa, o localitate aflată în apropiere de Roma.
 
Anita Ekberg, care a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita” (1960) de Federico Fellini, în care a jucat alături de Marcello Mastroianni, a locuit în ultima parte a vieţii într-un azil pentru bătrâni din apropiere de Roma.
 
Kerstin Anita Marianne Ekberg a fost model şi o actriţă suedeză, născută pe 29 septembrie 1931 în oraşul Malmö. Aleasă Miss Suedia în 1950, Anita Ekberg nu a câştigat concursul Miss Universe, însă s-a aflat printre cele şase finaliste, iar această performanţă i-a adus un contract de manechin în Statele Unite ale Americii. Potrivit Mediafax, a debutat pentru studiourile Universal în câteva roluri secundare.
 
În 1955, actriţa suedeză a jucat în „Calea sângelui/ Blood Alley”, în care a interpretat rolul unei femei chineze, un rol care i-a adus Globul de Aur.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Cu un fizic considerat „spectaculos” în epocă (Bob Hope spunea că părinţii ei ar merita premiul Nobel pentru „arhitectură”), vedeta suedeză avea un temperament glacial şi a fost supranumită „aisbergul”. Anita Ekberg a rămas în memoria cinefililor pentru celebra scenă filmată la Roma în Fontana di Trevi, în filmul „La Dolce Vita”, de Federico Fellini, sau pentru rolul modelului care laudă virtuţile laptelui pe un panou publicitar în episodul „Le tentazioni del dottor Antonio” din lungmetrajul „Boccaccio ’70” (1962).
 
În 1987, Anita Ekberg a jucat propriul rol în „Interviu/ Intervista”, un film regizat de Federico Fellini, confirmând astfel spusele celebrului critic de film Roger Ebert, care obişnuia adeseori să declare că Anita Ekberg „este singura persoană din lume capabilă să îşi joace propriul personaj”.