Actrița Abigail Spencer revine în sezonul 18 din „Grey’s Anatomy”
Abigail Spencer va reveni ca doctorița Megan Hunt, sora lui Owen Hunt, partitură jucată de către Kevin McKidd, cu un rol recurent în sezonul al 18-lea al serialului „Grey’s Anatomy”.
Megan Hunt a apărut ultima oară în sezonul 15 (în 2019) după ce s-a mutat la Los Angeles împreună cu partenerul ei, Nathan Riggs, împreună cu Farouk, un refugiat sirian de care a început să aibă grijă pentru prima dată în timp ce era în străinătate. Sora mai mică a lui Owen a jucat rolul de chirurg traumatolog împreună cu fratele ei, cu Teddy (Kim Raver) și Nathan (Martin Henderson).
Abigail Spencer, care a lucrat cu scenarista „Grey’s Anatomy”, Krista Vernoff la șase proiecte, a jucat recent în drama TV în serie limitată „Rebel” a acesteia. Împreună au lucrat și la spinnoff-ul „Grey’s Anatomy” „Private Practice”, la episoadele pilot ale producțiilor ABC „Grace” și „Introducing Lennie Rose”, precum și la scurtmetrajul „Stars”, din 2015.
Abigail Spencer este cea mai recentă față familiară care se întoarce în sezonul 18 din „Grey’s Anatomy” și se alătură fostei vedete din „Private Practice” Kate Walsh (Dr. Addison Montgomery) și lui Kate Burton (mama lui Meredith, Dr. Ellis Gray). Peter Gallagher („Zoey’s Extraordinary Playlist”, „The O.C.”) va avea, de asemenea, un rol recurent în sezonul 18 ca Alan Hamilton, un medic care o cunoștea pe Ellis Gray și care se întâlnește acum cu Meredith (Ellen Pompeo). Peter Gallagher și Abigail Spencer vor apărea odată cu revenirea serialului „Grey’s Anatomy” pe ecrane, pe 30 septembrie.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Ellen Pompeo ar vrea să renunțe la actorie după încheierea serialului „Grey’s Anatomy”