Actorul Vlad Ivanov, despre cele mai grele condiţii de filmare din carieră

De: Alexandra Necsoiu / 21.04.2017, 14:05
Actorul Vlad Ivanov, despre cele mai grele condiţii de filmare din carieră
Unul dintre cei mai titraţi şi premiaţi actori ai noştri, atât în teatru, cât şi în film, Vlad Ivanov a cunoscut recunoaşterea internaţională prin premiul pentru “Cel mai bun actor” acordat de Asociaţia Criticilor de Film din Los Angeles, pentru rolul domnului Bebe, din filmul câştigător al unui Palme d’Or, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile“, în regia lui Cristian Mungiu. Duminica aceasta, îndrăgitul actor, alături de o voce importantă din cinematografia românească, Irina Margareta Nistor, trec “Dincolo de aparenţe”, începând cu ora 13:00, la Antena Stars.

  Despre rolul domnului Bebe, Vlad îi va povesti Florentinei că a existat un moment care l-a şocat pur şi simplu: “Strict pentru detalii tehnice, a trebuit la un moment dat să vorbim cu o doamnă, avea în jur de 55 de ani, care povestea, cu o lejeritate extraordinară, că a făcut zeci de avorturi. Exact vocea ei simplă, normală, am preluat-o şi eu în personaj. A fost extrem de delicată secvenţa”, va povesti îndrăgitul actor.

 

            Întrebat de Florentina care i s-au părut cele mai grele condiţii de filmare, Vlad Ivanov îşi va aminti amuzat: “Am filmat o secvenţă în “Câini”, în Giurgiu, undeva în câmp, eram îmbrăcat groaznic…toată ziua am filmat într-o fermă de porci, nimic industrializat, peste 200 de porci, printre care am stat toată ziua. Am ajuns seara acasă şi când m-am aplecat să-mi deschei şireturile nu priceam ce mirosea în casă. Când colo, eu miroseam îngrozitor!”. Ce alte dezvăluiri vor face invitaţii Florentinei, telespectatorii vor afla urmărind “Dincolo de aparenţe”, duminica aceasta, de la ora 13:00, la Antena Stars.