Șerban Ionescu a contactat o boală foarte gravă de la o căpușă. În prezent, actorul urmează un tratament cu antibiotice puternice. Din acest motiv, medicii i-au recomandat să stea în pat pentru cinci luni de zile, de acum înainte.
Optimist, el speră să revină cât mai repede pe scena teatrului românesc, deși deocamdată nu poate face absolut nimic fără ajutor. „Atacă sistemul central, e boala cu 1000 de fețe. Mi-am pierdut și capacitatea de a merge, sunt ca un cal împiedicat, mi s-au atrofiat nervii și mușchii. Nu pot să țin nicio scobitoare între degete. Eu care am fost un tanc, să fiu acum doar o roată„, a spus actorul la emisiunea Acces Direct.
Depistarea acestei boli nu a fost deloc ușoară, întrucât medicii erau convinși că problema pacientului este provocată de reumatism, motiv pentru care a fost trimis să facă RMN de mai multe ori. „În luna mai am avut un blocaj la umărul stâng, am fost la un reumatolog, mi s-a recomandat un RMN și mi s-a spus că ajung la cuțit. La RMN mi s-a spus că nu am nimic”, a mărturisit actorul.
Cadrele medicale au bănuit că poate fi vorba despre borelioză (boală ce poate fi provocată de mușcătura căpușelor).
Află totul despre Boala Lyme sau borelioză!