Distribuţia din rolurile principale este completată de Tom Hopper, Steven Waddington, Richard Brake, Kirsty Mitchell, Ben Batt, Gavin Drea, Nicholas Pinnock şi Jefferson Hall, care îi întruchipează pe unii dintre cei mai mari războinicii ai lumii, surprinşi într-unul dintre eternele conflicte ale omenirii – lupta pentru libertate.
““Vremea barbarilor” mi-a oferit prilejul minunat şi neaşteptat de a mă intersecta cu un personaj care pare să ţină mai mult de fabulos decât de istorie. Serialul aduce în faţa publicului întâmplări ale căror reverberaţii încă le simţim prin ţesătura timpului, deşi au avut loc cu sute de ani în urmă”, a declarat actorul Emil Hoştină.
În cele opt episoade ale seriei, “Vremea barbarilor” spune povestea ridicării şi căderii Imperiului Roman din punctul de vedere al liderilor rebeli. Este o incursiune viscerală în inima revoltelor contra puterii absolute a Cezarilor. Romanii i-au numit pe oponenţii lor „barbari” – triburi percepute ca fiind dincolo de limitele civilizaţiei, unde duceau o existenţă sălbatică şi violentă. Cu toate acestea, „barbarii” s-au dovedit a fi bărbaţi şi femei ce au purtat lupte magistrale, care ulterior au influenţat decisiv viitorul omenirii.
Actorul român de 40 de ani Emil Hoştină, cunoscut pentru rolurile din Harry Potter and the Deathly Hallows I & II (2010-2011), The Zero Theorem (2013), The Borgias (2012) sau The Imaginarium of Doctor Parnassus (2009), va juca rolul lui Attila, “biciul lui Dumnezeu” venit de la Răsărit, al cărui singurul scop era cucerirea totală. Nicholas Pinnock (Captain America: The First Avenger; Fortitude) interpretează rolul lui Hannibal, cel care la nouă ani a făcut jurământ de sânge împotriva Romei. El fondează si prima mare alianţă barbară pentru a învinge Roma înainte ca aceasta să devină de neoprit. Spartacus, sclavul devenit lider al revoltei barbare, este întruchipat de Ben Batt (The Edge of Love; Shameless (UK)). Boudica, regina războinică a celţilor, care conducea icenii prin ţinuturi în carele lor de luptă, este întruchipată de Kirsty Mitchell (The Royal Today; River City). Tom Hopper (Black Sails; Merlin) joacă în rolul lui Arminius, fiul răpit al Germaniei, care s-a ridicat în rang militar şi a luptat în campaniile romane prin provinciile estice. Gavin Drea (What Richard Did; Love/Hate) joacă în rolul lui Alaric, regele goţilor, care i-a determinat pe mulţi barbari din Imperiul Roman să i se alăture în luptă. Steven Waddington (The Imitation Game) apare în rolul lui Fritigern, războinicul care a înfrânt şi ucis un împărat roman; Richard Brake (Batman Begins; Game of Thrones), în rolul lui Geiseric, ultimul barbar care a rezistat Romei, şi Jefferson Hall (Vikings; Game of Thrones), în rolul lui Viriathus, păstorul transformat în lider rebel.
Povestea adevărată a luptei de 700 de ani pentru supremaţie debutează cu momentul în care lumea antică se divide în două tabere: romani versus barbari, în primul episod al seriei, Rezistenţa. Premiera serialului are loc duminică, 4 septembrie, de la ora 21:00. Celelalte şapte episoade vor fi difuzate pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie, duminca, de la aceeaşi oră.