În vara acestui an au apărut primele poze cu Matthew McConaughey aflat în proces de slăbire, însă câteva imagini publicate recent de revista People îl înfățisează așa cum nu credeam că îl vom vedea vreodată.
Actorul, care în curând va deveni tată, a fost fotografiat în timp ce ieșea dintr-o biserică din Austin, Texas, sprijinindu-se de mama sa pentru a-și menține echilibrul.
McConaughey a slăbit 13 kilograme pentru rolul din filmul „The Dallas Buyers Club”, bazat pe cazul real al lui Ron Woodroof, care s-a îmbolnăvit de SIDA în urma consumului de droguri din anii ’80.
Matthew McConaughey și mama sa
Pentru a slăbi, actorul – care interpretează rolul principal – a urmat un regim strict bazat pe proteine și carbohidrați în cantități reduse. În luna iulie, el spunea în emisiunea „Larry King Now” că nu trebuie să arate sănătos cand va începe filmările.
Matthew McConaughey a mai precizat că pentru el acesta este și un proces de „detoxifiere spirituală”. El consumă foarte multe ceaiuri și respectă întocmai dieta necesară pentru rol, dar a recunoscut că abia așteaptă să mănânce un cheeseburger, după ce va încheia filmările.
Matthew McConaughey
În alte imagini publicate la sfârșitul lunii august de Daily Mail, el apărea pe platourile de filmare ale producției „The Wolf of Wall Street”, din New York, în care va juca alături de Leonardo DiCaprio, Jonah Hill și Jean Dujardin
McConaughey este aproape de nerecunoscut în acest film regizat de Martin Scorsese.