Actorul Jack Nicholson se retrage din activitate?

05 09. 2013, 11:10

Potrivit Radar Online, starul a ales să se retragă „fără fanfară” după cinci decenii de carieră glorioasă.

Nu mai vrea să apară în filme, de când are probleme cu memoria. Nu dorește să iasă complet din lumina reflectoarelor, a renunțat doar să mai joace vreun rol pe marele ecran, în mod tacit! S-a retras decent. Singurul motiv al acestei decizii a starului este pierderea memoriei. Nu mai poate ține minte replicile„, a dezvăluit o sursă apropiată, fără să precizeze boala care i-a provocat tulburările de memorie.

Nicholson a refuzat recent un nou rol, ultimul film în care a jucat fiind „Cum știi dacă ai noroc?” din 2010.

În cele cinci decenii de carieră în industria cinematografică, Nicholson, în vârstă de 76 de ani, a câștigat două premii Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal (As Good as It Gets și One Flew Over the Cuckoo’s Nest) și unul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Terms of Endearment), și a fost nominalizat de încă nouă ori.