Actorul Florin Zamfirescu: “Mie nu o să îmi pare rău când o fi să mor. Am făcut copii, am făcut casă, am făcut şi divorţuri…”
“Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante”
Actor, regizor, profesor universitar, Florin Zamfirescu mărturiseşte că în copilărie avea cu totul alte gânduri legate de meseria pe care voia s-o aibă. Nu a durat mult până când şi-a descoperit însă adevărata pasiune. “Îmi plăceau dulciurile îngrozitor! Mă învăţase tata să zic, eu din capul meu nu ştiam, am spus că vreau să mă fac inginer alimentar. De ce? Pentru că îmi plac prăjiturile şi socoteam că trebuie să fiu un inginer care la construieşte. Mi-a trecut repede. La şase ani am avut prima mea prezenţă pe scenă, ca recitator, şi din clipa aia eu am vrut să mă fac artist”, a povestit acesta, la “CulTOUR”.
Imagini din casa actorului Florin Zamfirescu, dar şi detalii neştiute despre acesta, vor fi difuzate în exclusivitate în cadrul emisiunii, astăzi, de la 17.30, la Happy Channel. “Mie nu o să îmi pare rău când o fi să mor. Poate să se întâmple şi acum. Mi-am îndeplinit toate sarcinile importante. Am făcut copii, am făcut casă, am făcut şi divorţuri…”, a mărturisit el.