Actorul Constantin Ghenescu a fost găsit mort în apartamentul său

De: Gabriela Voicu / 06.09.2013, 15:30
Actorul Constantin Ghenescu a fost găsit mort în apartamentul său
Actorul Constantin Ghenescu, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit mort în locuința sa din Piatra Neamț.

Actorul Constantin Ghenescu a fost găsit mort, aseară, în locuința sa din Piatra Neamț. Polițiștii iau ca primă variantă crima, după ce pe corpul victimei în vârstă de 69 de ani au găsit mai multe răni care nu puteau fi provocate decât prin înjunghiere

Acesta locuia singur într-un apartament, iar trupul său a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

O rudă a actorului a încercat mai multe zile să-l contacteze, dar cum acesta nu a dat niciun semn de viață s-a speriat și a sunat la 112.

Polițiștii sosiți la fața locului au găsit ușa apartamentului său întredeshisă, iar când au intrat în casă au găsit dezordine și pe Constantin Ghenescu fără suflare.

Constantin Ghenescu

Vestea că actorul a murit i-a șocat pe colegii săi de la Teatrul din Piatra Neamț. Oamenii spun că nu au mai ținut legătura cu el în ultimii doi ani deoarece ar fi fost bolnav și încerca să se trateze pentru a reveni pe scenă. 

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care a murit actorul.

Constantin Ghenescu s-a născut pe 14.02.1944 în Alba Iulia și și-a început cariera la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, apoi a jucat pe cele mai importante scene bucureștene. Din cauza unei boli a sistemului nervos, el s-a retras în Piatra Neamț. Era cunoscut pentru roluri precum cel din „Occident”, în regia lui Cristian Mungiu și „Și caii sunt verzi pe pereți”, în regia lui Dan Chișu.