Actorul australian Dieter Brummer a fost descoperit mort în casă
Dieter Brummer, actorul australian cunoscut cel mai bine pentru rolul din serialul „Home and Away”, a murit la vârsta de 45 de ani.
Poliția din New South Wales a confirmat pentru CNN 9News că trupul neînsuflețit al lui Brummer a fost găsit în locuința acestuia dintr-o suburbie a orașului Sydney, Glenhaven, pe 24 iulie. Polițiștii au răspuns unor apeluri privind „îngrijorări legate de bunăstarea unei persoane dintr-o casă de pe Glenhaven Road”.
Moartea sa nu este tratată ca suspectă, a adăugat un purtător de cuvânt al poliției locale.
Dieter Brummer a devenit cunoscut după ce s-a alăturat distribuției serialului „Home and Away”, în 1992. Personajul său, Shane, a fost, de altfel, un favorit al fanilor, mai ales datorită poveștii romantice cu Angel, interpretată de Melissa George. Interpretarea lui Brummer i-a adus două premii Logies – echivalentul australian al premiilor Emmy – pentru cel mai popular actor.
A părăsit serialul în 1996, dar a continuat să apară în show-uri TV, inclusiv în „Shark Bay”, „Underbelly” și serialul de succes „Neighbours”.
CITEȘTE ȘI: Colaboratorul lui David Bowie, chitaristul John Hutchinson, a murit
Jurnalistul sportiv Mihai Dolinschi a murit la vârsta de 29 de ani
Actrița spaniolă Pilar Bardem, mama lui Javier Bardem, a murit la 82 de ani
Foto: Profimedia Images