Ministrul Tineretului și Sportului, Georgiu Gingaraș, a declarat, joi, agenției MEDIAFAX ca, în urma dezvaluirilor privind falsificarea vîrstei mai multor gimnaste române, intenționeaza sa emita un ordin prin care sportivii vor fi obligați sa prezinte acte, autentificate de un notar, prin care sa-și ateste vîrsta reala.
Întrebat daca Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) va deschide o ancheta în cazul falsificarii actelor de identitate ale unor gimnaste, Gingaraș a spus: „Cu cît vom face mai multe valuri pe aceasta tema, cu atît imaginea României va avea mai mult de suferit. Eu vreau sa vad ce este de facut de aici înainte și nu sa mai sapam în trecut. Important este sa facem ceva pentru ca aceste lucruri sa nu se mai întîmple, pentru ca, exact ca și în cazul dopingului, sportivii sînt cei care au de suferit”.
Georgiu Gingaraș a precizat ca a solicitat colaboratorilor sai întocmirea unui ordin prin care sportivii sa fie obligați sa-și dovedeasca vîrsta. „Pîna acum MTS nu s-a implicat în acest caz. În aceasta dimineața (n.r. joi), am cerut colaboratorilor mei sa lucreze la un ordin, o hotarîre, prin care toți sportivii, în special cei de la gimnastica, sa fie obligați sa prezinte o copie a certificatului de naștere și o declarație pe propria raspundere, ambele autentificate la un notar, prin care sa-și dovedeasca vîrsta”, a menționat ministrul Tineretului și Sportului.
Cotidianul Pro Sport a dezvaluit faptul ca mai multor foste gimnaste li s-a modificat anul nașterii în actele de identitate, pentru a putea concura la competiții rezervate senioarelor, deși ele nu împlinisera vîrsta legala prevazuta de federația internaționala de specialitate. Pe lista gimnastelor a caror vîrsta a fost falsificata se numara multiplele medaliate la competițiile internaționale Gina Gogean, Alexandra Marinescu și Daniela Silivaș, ultimele doua recunoscînd falsul facut de reprezentanții FRG. De asemenea, fosta campioana mondiala Aurelia Dobre a declarat într-un interviu acordat, în anul 1991, în presa olandeza, ca modificarea vîrstei gimnastelor era o practica obișnuita în România înainte de anul 1989.
Sursa: www.mediafax.ro