Acrobație incredibilă a temerarului Jeb Corliss
Pe 23 septembrie, temerarul Jeb Corliss, expert în skydiving și BASE jumping, și-a trecut în palmares una dintre cele mai periculoase acrobații efectuate vreodată.
Astfel, în săritura sa denumită „Pumnalul zburător„, el a reușit să treacă în zbor planat, având o viteză de „numai” 160 de kilometri pe oră, printr-o „crăpătură” de numai 7 metri dintre două creste din masivul muntos Jianglang, din provincia chineză Zhejiang.
O altă parte foarte dificilă a saltului a fost aterizarea, care a trebuit să fie extrem de precisă, locul fiind foarte îngust.
„Este cel mai mare lucru pe care l-am făcut până acum și sunt foarte, foarte mândru”, a declarat Corliss, care a adăugat că a fost cea mai grea săritură din cariera sa, din cauza cerințelor tehnice deosebite.
Jeb Corliss are peste 12 ani de experiență, perioadă în care a efectuat peste 1.000 de zboruri în 16 țări de pe 5 continente.