Acord pentru transferul lui Didier Drogba

Apropo.ro / 20.07.2004, 11:00
Acord pentru transferul lui Didier Drogba
Cluburile Chelsea și Olympique Marseille au ajuns la un acord privind transferul atacantului ivorian Didier Drogba la gruparea engleza, au anunțat, luni, oficiali ai clubului londonez, citați de AFP. "Chelsea anunța cu bucurie ca a ajuns la un acord cu gruparea

Cluburile Chelsea și Olympique Marseille au ajuns la un acord privind transferul atacantului ivorian Didier Drogba la gruparea engleza, au anunțat, luni, oficiali ai clubului londonez, citați de AFP.

„Chelsea anunța cu bucurie ca a ajuns la un acord cu gruparea franceza Olympique Marseille pentru transferul lui Drogba”, se arata într-un comunicat al clubului englez, care nu ofera însa detalii privind suma transferului jucatorului în vîrsta de 26 de ani.

Potrivit BBC, Drogba va sosi, marți, la Londra, dupa ce oficialii clubului Chelsea, la care evolueaza și Adrian Mutu, au acceptat sa plateasca în schimbul acestuia suma de 24,5 milioane de lire sterline (36,9 milioane de euro).

Surse din cadrul clubului francez au precizat ca Drogba va semna un contract pe patru ani.

Drogba, autor a 29 de goluri în sezonul trecut, dintre care 19 în campionatul Franței, a fost transferat la Olympique Marseille de la Guingamp, pentru șase milioane de euro. Atacantul ivorian, declarat cel mai bun jucator din campionatul francez în sezonul trecut, se afla sub contract cu Marseille pîna în 2008.

Mediafax