Banca Romaneasca si banca germana Kreditanstalt fur Wiederaufbau (KfW) au semnat marti, 4 iunie 2002, un acord de finantare in valoare de cinci milioane euro pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii din Romania, anunta Rompres.
Banca germana va deschide o linie de creditare pentru Banca Romaneasca, care va fi garantata de Banca de Comert si Dezvoltare a Marii Negre, cu sediul la Salonic. Creditul se înscrie în programul Uniunii Europene „Facilitati pentru finantarea întreprinderilor mici si mijlocii”, initiat de Comisia Europeana impreuna cu institutii financiare internationale.
Conducerea bancii nu a precizat nivelul de creditare pentru o firma si nici dobanzile la care vor fi acordate creditele, in schimb, ministrul pentru intreprinderile mici si mijlocii, Silvia Ciornei, a spus ca spera ca aceste credite sa fie larg accesibile firmelor romanesti mici si mijlocii.
Banca Romaneasca si-a extins colaborarea cu institutii financiare internationale prin semnarea de marti, acordul cu KfW adaugandu-se cooperarii cu Fondul Romano-American pentru Investitii, International Finance Corporation, Uniunea Europeana prin Programul Phare Ro 9711, Banca de Export Import a Romaniei, prin intermediul careia au fost accesate fonduri puse la dispozitie de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare.