Accident pe DN1: opt copii spitalizați după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat

14 04. 2013, 10:00

Microbuzul circula dinspre Brașov spre Făgăraș, iar în el se aflau 14 copii, cu vârste de 10-13 ani, opt dintre aceștia fiind răniți, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja.

„La locul accidentului, s-a intervenit cu două echipaje SMURD și trei ambulanțe. Patru dintre cei opt răniți, care au avut răni ușoare, escoriații, au fost duși la spitalul din Făgăraș, doi dintre ei la Spitalul Județean Brașov, iar doi la Spitalul de Pediatrie Brașov. Din câte am înțeles, unul dintre copii este în stare gravă”, a spus Sfreja, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Citiți mai multe despre acest accident pe Mediafax.ro.