Accesarea unui site pornografic va costa 3.000.000 lei

27 03. 2002, 10:27
Persoanele care doresc sa aiba acces la un site pornografic vor plati pentru aceasta o taxa de trei milioane de lei, fiecare minut de vizionare urmînd sa fie taxat ulterior potrivit nivelului stabilit de proprietarii programului, au convenit, marți, senatorii din Comisia juridica, la

Persoanele care doresc sa aiba acces la un site pornografic vor plati pentru aceasta o taxa de trei milioane de lei, fiecare minut de vizionare urmînd sa fie taxat ulterior potrivit nivelului stabilit de proprietarii programului, au convenit, marți, senatorii din Comisia juridica, la dezbaterea proiectului legii pornografiei.

Senatorii au aratat ca impunerea acestor taxe, prevazute a fi platite prin mijloace de plata electronica, vizeaza descurajarea pornografiei, mai ales ca proiectul se refera la prevenirea și combaterea pornografiei. Ei au respins astfel propunerea inițiatorului, secretarul de stat în Ministerul Culturii Ion Antonescu, care solicita reducerea taxei de acces la 50 de mii de lei.

Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa a aratat ca acest articol nu poate fi aplicat, dat fiind ca „Internetul este transfrontalier” și a cerut ca Ministerul Comunicațiilor sa prezinte un punct de vedere asupra acestei chestiuni. Solicitarea sa a fost respinsa însa de ceilalți membri ai comisiei, senatorul PSD Ion Predescu aratînd ca, în cazul în care vor fi formulate alte puncte de vedere, ele vor fi susținute la Camera Deputaților.

Proiectul stabilește, de asemenea, o serie de pedepse prevazute în cazul comiterii de infracțiuni sau contravenții. Astfel, racolarea, determinarea sau folosirea minorilor ori a persoanelor cu deficiențe fizice sau psihice în acte cu caracter obscen se pedepsește cu închisoare de la trei la 12 ani și interzicerea unor drepturi. De o pedeapsa cu închisoarea între doi și șapte ani sînt pasibili și cei care organizeaza reuniuni la care participa minori și în cadrul carora se comit acte cu caracter obscen.

Deținerea și raspîndirea materialelor cu caracter obscen, care prezinta imagini cu minori, se pedepsește cu privare de libertate între unu și cinci ani, au mai stabilit senatorii, majorînd pedeapsa cu închisoare de la șase luni la patru ani, prevazuta în varianta inițiatorului.

Proiectul prevede, de asemenea, ca nu intra sub incidența legii lucrarile de arta, literare sau științifice, „recunoscute ca atare pe plan național sau internațional”. Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa a propus eliminarea prevederii privind recunoașterea acestor lucrari, aratînd ca aceasta reprezinta „o forma de a cenzura creația”. Amendamentul a fost respins cu patru voturi „împotriva”, unul „pentru” și o abținere.

Toți senatorii prezenți la dezbateri s-au pronunțat în favoarea proiectului de lege. Comisia de cultura, care a avizat la rîndul sau acest text legislativ, și Comisia juridica au fost sesizate pentru a întocmi un raport comun.

sursa: Mediafax