Acasă la Connect-R: Cum arată vila de 250.000 de euro

16 08. 2018, 11:18

„Nu obisnuiesc sa impartasesc lucruri atat de intime cu nimeni , dar nici sa gasesc minciuni tot timpul nu pot ., 1 an si 2 saptamani de cand am hotarat sa ramanem prietenii si parintii copilului nostru ! Viata merge mai departe pentru fiecare dintre noi ! Atat am avut de spus ! Rog pe toata lumea inclusiv presa sa nu ne puna intrebari , multumim anticipat”, a scris cântăreţul pe Facebook.

Connect-R a fost căsătorit cu Misha şi păreau unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc, însă au ajuns la despărţire. Misha şi Connect-R s-au căsătorit civil în iulie 2013, iar în septembrie 2014 şi-au jurat credinţă în faţa Lui Dumnezeu. În ianuarie 2014 s-a născut micuţa Maya

 

Pe parcursul căsniciei, cei doi solişti au reuşit să îşi facă o avere frumuşică din cântările pe care le aveau, dar şi din emisiunile la care celebrul rapper avea contract. Iată că, în 2015, el a finalizat lucrările la o vilă superbă, în care aveau tot confortul, potrivit click.ro. Casa este situată într-un cartier rezidenţial din zona de sud a Bucureştiului, la intrarea pe Autostrada Soarelui. Preţul vilei ajunge la 250.000 de euro.

În urmă cu câteva zile, artistul i-a transmis un mesaj emoţionant mamei copilului său: „Se spune ca o fata devine femeie atunci când îşi începe viaţa sexuală !

Eu zic ca devine femeie atunci când naşte duh !! Atunci când da viaţa !
Şi totuşi multe fete nasc copii , dar nu devin mame !
Mama eşti atunci cand reuşeşti sa-ti dai seama ca ,copilul tău are nevoie de tine mai mult decât ai tu nevoie de tine .Mama înseamnă sa ai timpanele pregătite pentru a suporta ţipetele copilului tău ,atunci când urletul e singurul vocabular pe care copilul tău îl cunoaşte . Mama înseamnă sa renunţi , bineinţeles provizoriu , la cariera ta , la facultate , la ieşirile in club , la tot felul de distracţii de fetiţe ! Şi sa stai seara sa ţi adormi copilul! Sa i spui povesti ca sa aibă vise frumoase ! Sa te poţi trezi dimineaţa , ca sa-i faci pachet pentru grădiniţa , sa stai sa-ţi îngrijeşti îngeraşul când e răcit , sau are otita ! Sa renunţi la orgoliul tău , in certurile cu soţul tău , doar pentru liniştea copilului tău ! Practic la finalul zilei , el, copilul tău, sa fie tot ce conteaza pentru tine ! Nu e mama cea care da viaţa unui copil , ci mai degrabă cea care-şi dă viaţa pentru copil !!
Mulţumesc ,Misha pentru ca eşti Mama, pentru ca esti îngerul copilului nostru”