Legea care reglementează sancțiunile pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (61/1991), a fost republicată, recent, în Monitorul Oficial, ca urmare a intrării în vigoare a Noului Cod penal și a Noului Cod de procedură penală. Conform legii, sancțiunile pentru persoanele care deranjează oamenii din jur prin zgomote sau muzică dată tare sunt situate între 500 și 1.500 de lei.
Pentru că distracție și pentru că informație! Noi te placem, tu ne PLACI?
În document este prevăzută și tulburarea liniștii locatarilor, între orele 22:00-8:00 și 13:00-14:00, „de către orice persoană, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora„, faptă care se sancționează cu amendă între 500 și 1.500 lei.
De asemenea, cu aceeași amendă se vor trezi și cei care organizează petreceri acasă, în corturi, în spațiu descoperit sau în apropierea locuințelor sau a imobilelor, de natură să deranjeze vecinii.
Se poate face plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor prin care s-a aplicat sancțiunea amenzii, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.