Florentina Opriş, recunoscută iubitoare de animale va fi gazda evenimentului, între orele 10.00 şi 19.00, în parcul Herăstrău. Activităţile pregătite pentru participanţi sunt momente de dresaj canin şi agility, expoziţie de animale de companie, prezentare de modă cu hăinuţe pentru patrupede, reprezentaţie de teatru şi dans pentru copii, facepainting, ateliere de creaţie şi concursuri tematice cu numeroase premii. ”Cel mai drăgălaş căţel”, ”Cea mai drăgălaşă pisicuţă”, ”Desene pe asfalt” sunt doar câteva dintre concursurile la care cei mici pot participa şi câştiga premii pentru răsfăţul patrupedelor, pentru ei sau pentru părinţi. Invitaţii speciali vor fi un psihoterapeut, medici veterinari, dresori, vedete şi animalele lor de companie.
”Dorim ca acest eveniment să fie un prilej de reunire a comunităţii iubitorilor de animale, cu mic cu mare şi estimăm participarea a 80000 de copii şi părinţi. Vom oferi prin jocuri, concursuri şi alte surprize minunate informaţii importante şi utile tuturor astfel încât copiii să descopere şi să facă primii paşi în a înţelege ce înseamnă să ai un comportament responsabil faţă de animalele de companie. Iar parinţii vor afla că existenţa unui animal de companie îi ajută pe copii să îşi dezvolte capacitatea de a fi atent la nevoile altora, de a socializa şi empatiza cu ceilalţi. Garantăm un 1 Iunie amuzant, educativ şi plin de premii, pentru copii, părinţi şi animăluţe!”, declară Gratziela Bahaciu, Secretar General ARPAC.
Evenimentul marchează finalul programului educaţional “ABC-ul animalelor de companie”, pentru anul scolar 2012-2013 cu privire la impactul pozitiv pe care animalele de companie îl au din punct de vedere psihologic asupra dezvoltării copiilor. Programul s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar General al Municipiului Bucureşti şi Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România, în şcolile din sectoarele 2 şi 3 din Bucureşti timp de 8 luni, iar 5000 de elevi de clasa a II-a au învăţat cum să îşi crească şi îngrijească animalele de companie în mod responsabil.